Împletiturile sunt în mare vogă – de la Sienna Miller la Jennifer Lawrence, toate vedetele le poartă. Uite cum să-ți faci și tu o coafură șic, foarte la modă, în mai puțin de 3 minute!
Ai nevoie de o perie pentru tapat, de câteva agrafe simple și un fixativ. Dacă ai părul creț sau foarte bogat, poți sări peste tapare.
1. Dacă ai, ca cele mai multe dintre noi, părul subțire, fără prea mult volum, tapează părul puțin, cu ajutorul unei perii și apoi folosește un pic de fixativ, pentru a te asigura că volumul se păstrează.
2. Îți poți face cărarea pe mijloc sau într-o parte. Din punctul în care dorești să înceapă cărarea, ia suvițe mici, pe care le întorci, pur și simplu, dinspre exterior înspre interior.
3. Când ajungi cu împletitura în dreptul urechii, prinde capătul șuvițelor împletite cu ajutorul unei agrafe.
4. Repetă operațiunea de întoarcere a suvițelor și pe partea cealaltă a capului, prinzând împretitura la același nivel cu cea de pe partea opusă.
5. Împarte părul din spate în două și răsucește fiecare șuviță. Prinde capătul cu o agrafă. Răsucește și cealaltă suviță și trece-o peste prima, astfel încât să ascunzi agrafele. Capătul se ascunde sub împletitură și se prinde, la rândul lui, cu o agrafă. Dacă vrei o coafură mai lejeră, poți trage puțin de împletitură, astfel încât să nu fie chiar lipită de cap. Aplică apoi puțin fixativ și…ești gata de petrecere!
Urmărește tutorialul video aici:
Model: Cristina, Monroe Make up & Hair Lounge
Video Robert Hanciarec