Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

.

Modelele arată întotdeauna perfect și noi visăm să avem un ten la fel de frumos ca al lor. Deși folosesc foarte mult machiaj la ședințele foto sau pe podiumuri, pielea lor arată la fel de bine și într-o zi obișnuită și asta datorită trucurilor de înfrumusețare pe care le au.

Mai multe modele au dezvăluit, de-a lungul timpului, care sunt trucurile lor pentru a avea un ten impecabil.

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor

Unele aleg să se hidrateze foarte bine pentru a avea un ten impecabil, în timp ce altele apelează la produsele de înfrumusețare precum creme și balsamuri. Cert este că fiecare model are propriile trucuri de înfrumusețare pe care le folosește zilnic.

Kendall Jenner

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Kendall Jenner obișnuiește să se spele pe față cât mai des posibil pentru a se asigura că fața ei întotdeauna curată.

„Întotdeauna am fost foarte minuțioasă în ceea ce privește spălarea feței și asta chiat dinainte de a deveni model. Dar acum fac acest lucru mult mai intens întrucât port atât de mult machiaj tot timpul. Mă spăl pe față de cel puțin două sau trei ori pe zi”, a afirmat Kendall Jenner, citată de Byrdie.

Modelul a precizat că are o deviză foarte importantă: „Nu îți atinge niciodată fața, nu vă ciupiți de față, spălați-vă întotdeauna și folosiți cremă de ochi”.

„Asta este cam tot ce ar trebui să facem. Am luat îngrijirea pielii cu adevărat în serios”, a afirmat Kendall Jenner.

Jamie King

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Jamie King spune că obișnuiește să își îndepărteze rimelul cu apă, fără a folosi produse de demachiere care îi pot afecta tenul.

„Pentru a îndepărta un rimel blând tot ce fac este să mă spăl pe față. Iau apă călduță cu degetele și îmi frec ușor genele sub apă. Așa se îndepărtează ușor rimelul. Astfel nu este nevoie să freci pielea delicată de sub jurul ochilor, care este prima care începe să se încrețească”, a dezvăluit modelul.

Citește și: Cum alegem fondul de ten potrivit în funcție de tipul și nuanța tenului nostru. Sfaturi de la make-up artist / Exclusiv

Citește și: Ce beneficii are serumul pentru față și cum îl alegi pe cel potrivit

Shanina Shaik

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Shanina Shaik consideră că hidratarea este cea mai importată pentru a avea un ten impecabil.

„Dimineața îmi curăț, tonific, hidratez și exfoliez pielea. Mă hidratez mult, zi și noapte. De obicei îmi schimb profusele pentru ten în funcție de anotimpuri. Tenul meu este foarte gras așa că optez de obicei pentru o cremă hidratantă mai ușoară”, a explicat ea când a fost întrebată despre trucurile de înfrumusețare pe care le folosește.

Anja Rubik

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Anja Rubik a mărturisit că este înnebunită după produsele de înfrumusețare și că are o mulțime de creme pe care le folosește în fiecare zi.

„Îmi place să amestec o mulțime de produse pentru piele. De fapt, sunt puțin cam înnebunită după astfel de produse. Am și o mulțime de lucruri organice. Încerc să îmi fac o mască hidratantă de câteva ori pe săptămână. Dacă pielea mea se simte foarte bine folosesc ulei de cocos pe față și corp. Am și o cremă cu polen de albine. Este destul de groaznic când îl aplici, dar un miros specific. Dar a doua zi pielea arată incredibil”, a declarat modelul.

„Nu mă culc niciodată machiată. Cred că este important să îmi curăț pielea zilnic și să o fac foarte foarte bine”, a mai spus ea.

De asemenea, modelul a precizat că deși produsele folosite sunt importante, ceea ce contează cu adevărat este hidratarea și mâncarea consumată.  

Jourdan Dunn

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Jourdan Dunn, unul dintre cele mai apreciate modele din lume, alege o metodă mai simplă de îngrijire a tenului.

„Încep prin a-mi curăța fața cu un balsam, urmat de o cremă exfoliantă. După aceea mă dau cu un tonifiant. A doua jumătate a rutinei mele constă într-un ser de noapte cu antioxidant și o cremă de noapte”, a dezvăluit ea.

Citește și: Secretele vedetelor pentru o piele perfectă. Cum își îngrijesc tenul Cate Blanchett, Sofia Vergara și Lea Michelle

Citește și: Secretele de frumusețe ale Sandrei Bullock, pentru un ten impecabil la 59 de ani

Erin Heatherton

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Pe de altă parte, Erin Heatherton este de părere că produsele din comerț pot afecta pielea. Astfel că ea alege să folosească ceva ce nu lipsește din casa niciunei persoane: apa caldă.

„Folosirea prea multor produse îți poate irita pielea. De câteva ori pe săptămână, când pielea mea nu este prea încărcată, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să mă clătesc cu apă călduță”, a precizat aceasta.

Victoria Brito

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Victoria Brito spune că mama și bunica sa au învățat-o o mulțime de trucuri pentru a-și păstra pielea curată și hidratată. Și chiar a împărtășit câteva din aceste trucuri.

„Cred cu adevărat că spălarea feței dimineața este cel mai important lucru pe care îl poți face pentru tine în fiecare zi pentru a hidrata cu adevărat pielea. Am și acest exercițiu pentru față pe care îl fac în fiecare zi, în care îmi pun degetele mijlocii lângă tâmple și degetele mari în partea de sus a pomeților și îmi trag toată fața în sus timp de aproximativ 10 minute și o țin pe loc. Am învățat atât de multe sfaturi și trucuri de la mama și bunica mea doar folosind articole de uz casnic. De exemplu, pentru a scăpa de cearcăne, luați un cartof, tăiați-l felii ca pepperoni și puneți câte o felie peste fiecare ochi timp de aproximativ 15 până la 20 de minute o dată pe săptămână. Jur, după ce o faci de vreo cinci ori, vei începe să vezi o reducere drastică a cearcănelor. Cartoful începe literalmente să se întunece. Mama m-a învățat asta”, a povestit Victoria Brito.

„De asemenea, pentru a scăpa de punctele negre, luați o ceașcă, umpleți-o cu zahăr și apoi luați o jumătate de lămâie, stoarceți tot sucul de lămâie și frecați amestecul pe piele timp de cinci minute și se va simți ca fundul unui copil. — pentru mai puțin de 1 dolar! Fac asta o dată pe săptămână, de obicei duminică seara”, a mai spus modelul.

Kate Moss

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Kate Moss a mărturisit că a învățat un truc din filmul Mommy Dearest, pe care îl folosește de fiecare dată când simte că are nevoie de o reîmprospătare.

„Dacă mă trezesc dimineața și arăt obosită și umflată, umplu chiuveta cu gheață și castraveți și îmi scufund fața. Te va face să te simți și să arăți instantaneu trează”, a explicat ea.

Lily Aldridge

Trucurile de înfrumusețare ale modelelor. Cum își îngrijesc tenul Jourdan Dunn, Kendall Jenner sau Kate Moss

Lily Aldridge este fan al produselor făcute în casă.

„Din ulei de cocos și zahăr fac un scrub corporal grozav acasă. În plus, miroase uimitor”, a precizat modelul.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton