4 trucuri de frumuseţe cu zaţ de cafea

.

După ce savurezi cafeaua de dimineaţă, nu arunca zaţul! Foloseşte-l ca ingredient în diverse metode care fac minuni pentru frumuseţea ta. Reduce simţitor celulita, are efect exfoliant, conferă părului strălucire şi reuşeşte să înlăture mirosurile neplăcute.

1 Păr strălucitor

Pune zaţul proaspăt pe părul uscat, masează bine pielea capului şi pune deasupra un prosop, timp de 15 minute, apoi clăteşte. Părul va deveni mai mătăsos şi mai strălucitor, efectele observându-se imediat. De asemenea, persoanele cu părul brunet, şaten şau roşcat închis pot folosi aceeaşi metodă pentru reîmprospătarea culorii.

2 Adio celulită

Dacă amesteci o ceaşcă cu zaţ cald cu două linguri de ulei de măsline, obţii un tratament ieftin şi foarte eficient împotriva celulitei. Aplici pasta pe zonele cu probleme şi laşi să acţioneze timp de 30 de minute. Apoi te clăteşti bine cu apă caldă, însă fără să foloseşti săpun sau gel de duş. Repetă procedeul de două-trei ori pe săptămână şi rezultatele   nu vor întârzia să apară.

3 Miros plăcut

Zaţul te scapă de mirosurile neplăcute de ceapă, usturoi sau peşte, care persistă destul de mult după ce le-ai folosit. Freacă ţi mâinile cu zaţ de cafea şi vei constata că mirosul va dispărea imediat. De asemenea, poţi să întreţii culoarea, dar şi materialul hainelor de nuanţă maro, dacă pui o ceaşcă de cafea cu zaţ în apa în care le limpezeşti. Aşadar, poate fi şi un bun înlocuitor al balsamului de rufe.

4 Ten fin şi luminos

Zaţul curăţă foarte bine tenul, dacă este aplicat, ca o mască, pe pielea uscată. Acest tip de exfoliere este foarte indicat pentru tenul gras şi mixt. Reuşeşte să îndepărteze celulele moarte, închide porii şi lăsă o piele curată şi luminoasă. În cazul în care tenul tău este uscat, după ce dai jos masca, cu apă călduţă, foloseşte o cremă hidratantă.

Ultima modificare noiembrie 15, 2021 2:04 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale