Vrei să-ți faci un breton frumos, dar totuși nu vrei să dai bani la coafor doar pentru asta? Uite cum îți poți tunde și singură părul, la tine acasă.
Schimbări minore
Pentru că nu ești un stilist expert, ar trebui să faci pași mici până ajungi la bretonul pe care îl dorești. Tunde puțin câte puțin, în forma pe care o vrei și trebuie să ai răbdare ca să îți iasă bine. Dacă nu ești sigură pe propriile mâini și cauți o schimbare majoră, atunci poate ar trebui să mergi la coafor. În schimb, dacă vrei să îți tunzi singură bretonul pe care îl ai deja, atunci lucrurile sunt mult mai simple. Prinde-ți la spate tot părul în afară de breton și începe să tunzi – tot puțin câte puțin – după ce l-ai îndreptat și l-ai pieptănat bine.
Tunde „jumi-juma”
Dacă vrei să îți faci un breton mai gros, trebuie mai întâi să îl împarți în două – partea superioară și partea de dedesubt. Prima oară tunzi partea de dedesubt cu câțiva milimetri mai scurt decât ai vrea să fie tot bretonul, apoi când ajungi la partea superioară, tunde părul exact la lungimea dorită.
Ia o bucățică de cretă și umezește-o, apoi trasează pe păr exact linia pe care vrei să îți faci bretonul. Aceasta poate fi dreaptă, rotunjită, în V, asimetric sau orice idee ai tu și vrei să-ți tunzi astfel bretonul. Folosește un pieptăn ca să ții părul în loc atunci când trasezi linia cu cretă.