Suntem în plin sezon de toamnă-iarnă, dar anul acesta culorile verii îşi spun cuvântul atât în modă, cât şi în machiaj, pe toată perioada anotimpului rece.
Pasteluri, tonuri calde, nuanţe pe care cu alte ocazii nu le vedeam decât primăvara şi vara dau anul acesta tonul pe toate planurile. Machiajul colorat se numără, aşadar, printre tendinţele sezonului, iar nouă ne place la nebunie. Uite câteva dintre cele mai cool look-uri pe care le-am văzut pe podiumurile de prezentare.
Altuzarra: fresh în verde lime
O culoare îndrăzneaţă, care se potriveşte atât nuanţelor închise de ten, cât şi tenului de porţelan, verdele lime este fresh şi sexy.
Giles: nonconformism turcoaz
O culoare puternică, de vară, care iese în evidenţă pe tenurile deschise şi care denotă nonconformism şi prospeţime.
Osman: mister şi senzualitate cu sclipiri de auriu
Combinaţia indigo-auriu este cât se poate de elegantă, cumva festivă, potrivită perfect cu sezonul sărbătorilor. Încearc-o şi vei fi în centrul atenţiei!
Burberry: delicateţe în tonuri de roz
Tonurile de roz prăfuit sunt caracteristice primăverii, dar anul acesta se regăsesc şi în tendinţele sezonului rece. Arată fenomenal, indiferent de nuanţa tenului şi denotă un romantism aparte.
BCBG Max Azria: roşu pasional
Ce-ai spune de un machiaj în tonuri de roşu? Nu spune că e prea îndrăzneţ pentru tine! Dă-i o şansă pentru că merită!
Foto: Hepta
Ultima modificare noiembrie 18, 2014 5:02 pm