Poți avea părul lung în doi timpi și trei mișcări cu ajutorul extensiilor de păr – iar părul lung întotdeauna va fi la modă. Înainte să dai o fugă până la coafor, află mai multe informații despre aceste accesorii cosmetice.
Există numeroase tipuri de extensii de păr
Pe lângă faptul că pot fi extensii din păr natural sau plastic, există numeroase moduri de prindere, care se pot potrivi mai mult sau mai puțin cu tipul tău de păr. Există cele care se prind cu agrafe, foarte rapide și simplu de folosit la tine acasă, există cele cu bandă, care se prind de șuvițe mai groase de păr, cele care se împletesc cu părul tău natural și cele care se prind cu diferite tipuri de adezivi la doi centimetri de scalp.
Customizarea extensiilor de păr este importantă
Orice tip de extensii ai alege, este important să le aranjezi și să le customizezi ca să arate cât mai natural și să se potrivească tipului tău de păr și coafură – în special dacă ți le cumperi singură și intenționezi să le aplici tot singură. La salonul de cosmetică, însă, specialistul care se ocupă de părul tău ar trebui să știe deja lucrurile acestea.
Trebuie să le îngrijești mereu
Și extensiile de păr se pot strica la fel ca părul tău natural, în special dacă folosești multe produse de styling și aparate care funcționează la temperaturi înalte. Trebuie să le protejezi așa cum îți protejezi și podoaba capilară și să le îngrijești în același mod. Oricum, pregătește-te pentru o diferență majoră față de cum ai avut grijă de părul tău până acum și cum vei fi nevoită s-o faci din momentul în care îți extensiile. Important este să înveți dinainte ce poți și ce nu poți face cu ele, ca să reziste cât mai mult timp.
Atenție unde plasezi extensiile de păr
Mai ales dacă mergi la salonul de cosmetică pentru extensii de păr care se lipesc cu adeziv sau bandă, este important să-i spui stilistului cum îți ții părul în mod normal – dacă îl ții prins în coadă, trebuie așezate în așa fel încât să nu se observe. Dacă porți ochelari de vedere sau de soare, de asemenea, nu trebuie să ți le așeze aproape de urechi, pentru că se pot slăbi. Este important să îi spui aceste detalii, altfel fie vei fi nevoită să dai jos extensiile mai repede decât îți doreai, fie vei avea un look inestetic.
Fără placă de întins părul pe extensiile sintetice
Cele sintetice, sau din plastic, se pot topi la temperaturile foarte înalte, chiar dacă scrie pe pachet că poți folosi și placa de întins părul pe ele. Cel mai bine este să eviți dispozitivele calde sau să optezi pentru extensii din păr natural.
De asemenea, o altă problemă a extensiilor sintetice este că acestea nu pot fi spălate ca cele din păr natural, pentru că se pot strica foarte ușor. Așa că fără șampon și alte produse de styling pe ele!
Nu rezistă atât de mult pe cât ți-ai imagina
Dacă ai grijă de ele, extensiile pot rezista între patru și opt luni – cele lipite sau împletite în părul tău – iar cele care rezistă cel mai mult, desigur, sunt cele care se prind cu clame, pentru că nu le porți permanent și le dai jos atunci când te speli pe cap.