Problema vârfurilor despicate este una foarte întâlnită în rândul femeilor, indiferent de tipul de păr. Şi, chiar dacă multe voci spun că singura variantă pentru a scăpa de vârfurile despicate este foarfeca, asta nu înseamnă că e musai să te tunzi…
De fapt, adevărul este undeva la mijloc. Vârfurile ar trebui tunse regulat, tocmai pentru a evita despicarea lor. Însă există şi tratamente naturale care pot ajuta la revitalizarea firelor de păr şi la prevenirea despicării. Iată unul dintre cele mai eficiente astfel de tratamente!
Pentru a-l realiza nu ai nevoie decât de 2-3 linguriţe de ulei de cocos şi câteva picături de ulei esenţial de mentă. Amestecă bine lichidul rezultat şi aplică tratamentul pe vârfuri. Lasă-l să acţioneze jumătate de oră, iar apoi spală-ţi părul ca de obicei. Va trebui să repeţi tratamentul de cel puţin două ori pe săptămână, pentru 2-3 săptămâni, însă vei remarca diferenţa după primele aplicări.
Foto: femeie care isi taie varfurile parului/ Shutterstock
Ultima modificare martie 17, 2017 5:22 pm