Ce fel de fond de ten ți se potrivește cel mai bine? Află ce avantaje oferă orice textură a produsului de machiaj.Fond de ten lichidEste un produs foarte ușor de aplicat și poate avea finish mat sau strălucitor. Nu îl simți pe piele datorită texturii și poate avea diferite formule: hidratant, cu factor de protecție, fără uleiuri. Mai mult, te poți da de mai multe ori pe aceleași zone pentru o acoperire mai bună, fără să se îngroașe stratul de machiaj.Fond de ten pudrăDacă ai tenul gras, așadar lucios, fondul de ten pudră este opțiunea cea mai bună ca să ascundă acest lucru. Îl poți folosi și dacă nu ai tenul gras, însă pielea trebuie să fie foarte bine hidratată înainte. Se aplică ușor cu o pensulă de pudră, iar folosit corect îți poate oferi un look de păpușă cu ten de porțelan.Fond de ten cremosAcesta este versiunea mai densă a celui lichid. Este potrivit pentru femeile cu piele uscată, pentru că nu scoate în evidență zonele uscate sau dacă ți se cojește pielea. Îl poți aplica rapid cu ajutorul unui burețel, însă pentru că este cremos, nu vine cu pompă, astfel că trebuie să bagi degetele sau burețelul în borcănel, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să fie foarte curate ca bacteriile să nu se dezvolte înăuntru.Continuarea, pe pagina următoare! Foto: ShutterstockFond de ten mineralAșa cum îi spune și numele, fondul de ten mineral este făcut din minerale făcute praf. Acestea sunt cel mai des găsite sub formă de pudră, dar pot fi și lichide sau cremoase. Fondul de ten mineral este eco-friendly, are acoperire bună și este potrivit tipului de ten sensibil, cu acnee sau foarte uleios.BB CreamUn produs cosmetic cu mai multe avantaje - hidratează, acoperă, protejează și ascunde petele sau coșurile. De multe ori, o cremă BB conține și ingrediente anti-aging. Este perfect dacă nu ai un ten cu probleme mari, mascând delicat imperfecțiunile. Se aplică foarte rapid, pe orice tip de ten.ConcealerDacă ai un ten fără probleme și vrei să ascunzi doar unele zone mici, atunci apelează la concealer. Alege un concealer de aceeași nuanță cu pielea ta, într-o formulă cremoasă. Se aplică ușor sub ochi, pe nas și pe bărbie și îl poți întinde cu degetele.Foto: Shutterstock