Atenţie! Şi sucurile naturale se consumă cu măsură

.

Sucurile naturale din fructe sunt o alegere excelentă dacă vrei să te răcoreşti şi să te bucuri de gustul proaspăt, evitând aditivii alimentari şi acidul din sucurile carbogazoase.
Totuşi, ai grijă la cantitatea pe care o bei, deoarece şi ele pot să îngraşe.

Un suc natural de portocale, unul de grepfrut, un mix din cele două… Sau poate o limonadă cu câteva frunze de mentă? Dar un fresh de căpşune ori de fructe de pădure? Care te tentează mai mult? Fiecare dintre aceste sucuri se regăsesc în preferinţele multora dintre noi, mai ales în zilele călduroase de vară. Indiferent că alegem să le preparăm acasă sau mergem să le savurăm la o terasă, trebuie să ştim care este cantitatea recomandată pentru consum. Totodată, contează foarte mult şi momentul din zi când sunt savurate.

Consumă dimineaţa

Fructele proaspete au, pe lângă un aport ridicat de vitamine, minerale, fibre şi nutrienţi esenţiali, care influenţează organismul pentru o bună stare de sănătate şi de frumuseţe. În plus, fructele conţin şi enzime care reuşesc să contribuie la eliminarea toxinelor. Asta presupune consumul a minimum 3 porţii de fructe proaspete, cât mai puţin prelucrate termic şi o alimentaţie cât mai săracă în conservanţi şi aditivi alimentari. Ideal este să consumăm fructele dimineaţa, pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masă sau la 3 ore după masă, după recomandările nutriţioniştilor.

Liber la limonadă

Despre sucul de fructe şi efectul acestuia asupra greutăţii părerile sunt împărţite. Din punctul de vedere al unor nutriţionişti, sucul de fructe reprezintă alegerea ideală pentru o gustare între mesele principale sau pentru un desert uşor, însă după părerea altora, consumul trebuie ţinut în frâu deoarece îngraşă din cauza conţinutului de zahăr. De exemplu, având în vedere că pentru obţinerea unui pahar de 250 ml de suc natural de portocale, trebuie stoarse aproximativ trei portocale, ar fi mult mai indicat să fie consumat fructul, în stare naturală. Cel mai probabil, o portocală îţi va fi de ajuns şi vei beneficia de un aport mai mare de fibre şi de mai puţine glucide, conţinute de zeama fructului. În cazul limonadei, cantitatea de lămâi consumată zilnic depinde strict de gustul fiecăruia. Aceasta te va ajuta chiar să slăbeşti, dacă o bei simplă, fără îndulcitor.

CANTITĂŢI DE FRUCTE PERMISE

În cazul în care doreşti să-ţi prepari un suc sau un shake la blender, iată care sunt cantităţile de fructe permise, astfel încât să nu depăşeşti numărul de calorii indicate/zi.
Căpşune – conţin antioxidanţi, se pot consuma zilnic, fără o limitare cantitativă.
Fructe de pădure – conţin antioxidanţi, sunt foarte sănătoase şi au indice glicemic mic.
Portocale – două, maximun trei/zi.
Mere – maximum două zilnic.
Grepfrut – două, cel mult trei fructe/zi.
Kiwi – una, două bucăţi, zilnic, ideal dimineaţa.
Ananas  – maximum două rondele pe săptămână.
Banane – de evitat consumul, o banană la două, trei săptămâni.
Lămâi – nu este o limitare cantitativă.
Foto: Thinkstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton