Mersul la solar a devenit o adevărată modă. De cum începem să ne descoperim braţele şi picioarele, tentaţia de a le bronza rapid ne face să căutăm «remediul magic» la solar. Dar cât de bun e acesta pentru pielea noastră?
Solarul a devenit un accesoriu popular în saloanele de înfrumuseţare. Te scapă rapid de pielea albă şi poţi purta hainele care îţi pun în valoare bronzul. Ceea ce probabil nu ştiai e că, o dată ce ai scăpat de tenul palid, ai scăpat şi de câteva „grame” de sănătate.
Solarul şi cancerul de piele
Academia Franceză de Medicină a efectuat un studiu prin care a demonstrat că razele ultraviolete UVA folosite în acest proces nu sunt mai dăunătoare decât cele ale soarelui, dar, cumulate cu cele naturale, produc leziuni celulare, care conduc, după folosiri repetate, la cancer de piele.
Totodată, o echipă de cercetători britanici, care a efectuat un studiu pe aceeaşi temă, a ajuns la concluzia că gradul de pericol de îmbolnăvire de cancer al pielii creşte de aproape trei ori în cazul celor sub 20 de ani care apelează la bronzarea la lămpile UV. „Vulnerabile la bronzarea artificială sunt, în special, cei cu pielea deschisă -care, de regulă, nu se bronzează, ci se înroşesc -cei cu multe aluniţe, precum şi cei care au avut rude bolnave de cancer de piele”, susţine Mihaela Leventer, medic primar.
Fii precaută
O părere larg răspândită e aceea că un anumit număr de şedinţe la solar pregăteşte pielea pentru expunerea la razele soarelui. Totuşi, pentru a stimula protecţia de razele UVA, e nevoie de o expunere îndelungată la razele UVB, opţiune pe care majoritatea solarelor nu o au. În plus, persoana care reglează solarul trebuie aibă anumite cunoştinţe pentru a te putea sfătui, astfel încât riscul să fie minim.
De exemplu, trebuie să fii întrebată dacă ai probleme dermatologice, dacă ai sistemul imunitar slăbit sau dacă ai luat medicamente cu efect fotosensibilizator. Trebuie să-ţi identifice tipul de ten şi să nu permită nimănui să se expună mai devreme de 48 de ore de la ultima şedinţă.
Trebuie reţinut că minorilorle e interzisă expunerea la solar. Motivul? 80% din cazurile de cancer de piele sunt cauzate de expunerile îndelungate la razele UVA înainte de 18 ani. Cu toate acestea, saloanele de înfrumuseţare dotate cu solare „şi primesc clientela cu braţele deschise, indiferent de vârstă.