Dacă ai crezut că buclele sunt greu de aranjat, reconsideră-ţi părerea! Iată cele mai bune trucuri de coafare pentru părul creţ şi ondulat!
Maxivolum
Pentru o notă modernă, zona de top va trebui să capete un plus de volum, obţinut prin tapare lejeră. Netezeşte şi finisează cu fixativ părul din părţi, lipindu-l de scalp. E o coafură pentru petrecerile din weekend, care te va pune în lumină dacă ai forma feţei ovală sau rotundă.
Împleteşte-l!
Împletiturile merg perfect cu părul creţ, pentru că ţin sub control şuviţele rebele.Foloseşte o perie circulară subţire pentru a crea acea zonă cu semivolum la rădăcină şi bucle la vârfuri. Pentru o coafură de zi fără efort, împleteşte o secţiune din breton şi prinde-o la ceafă.
Naturală şi sexy
Dacă eşti o mare admiratoare a cocurilor şi nu eşti prea îndemânatică, încearcă acest look. Deoarece a fost luată în considerare forma ovală a feţei, s-au folosit bigudiuri pentru a obţine mai mult volum frontal. S-a pieptănăt părul şi s-a strâns la spate cu ace de păr invizibile.
Detaliu retro
Stilul de coafură jumătate sus-jumătate jos este un hit vara, dar dacă adaugi un mic amănunt devine ideal pentru o petrecere. Netezeşte părul din faţă şi formează o buclă pe o parte. Lasă restul onduleurilor relaxate pe spate, pentru un aer romantic. Pulverizează fixativ.
Superdivă
Evidenţiază-ţi onduleurile naturale strângând părul între degete, după ce ai folosit o cremă pentru bucle, şi usucă-l cu difuzorul. Creează într-o parte un rulou din propriul tău păr, pe care să-l acoperi cu şuviţe lejere. Aplicarea, la final, a unui spray fixativ este obligatorie.