Chinezoaicele fascinează prin delicatețe, aspectul de porțelan al tenului și părul mereu neted și strălucitor. Secretul frumuseții lor nu se ascunde doar în ADN, ci și într-un ritual de frumusețe, pe care îl respectă cu sfințenie din generație în generație.
Citește și – Secretele franțuzoaicelor pentru o viață fericită la orice vârstă
Șuvițele acelea lungi și negre nu sunt doar opera naturii: femeile din China au învățat de la străbunicile lor că frumusețea părului se menține cu apă de orez, aplicată periodic pentru revitalizare, strălucire și accelerarea creșterii părului.
Ce este apa de orez și cum se prepară
Apa de orez nu este cea în care se înmoaie orezul, ci cea în care îl fierbi. Pentru prepararea ei, ai nevoie de orez jasmine, preferabil să fie organic, și apă distilată. Tot ce trebuie să faci este să fierbi orezul, iar apoi să strecori excesul de apă într-un pahar pe care trebuie să îl păstrezi la frigider peste noapte. Odată ce s-a răcit, va face minuni pentru podoaba ta capilară! Atenție, însă, nu poți păstra lichidul la frigider mai mult de patru zile.
Cum te ajută apa de orez să ai un păr impecabil
Spală-te pe cap așa cum o faci în mod obișnuit, apoi clătește-ți părul cu apă de orez. Grație conținutului de inositol, care are un rol important în stimularea creșterii părului, apa de orez are capacitatea de a îmbunătății elasticitatea părului. Proteinele, vitaminele și mineralele care se găsesc în aceasta întăresc părul și îi conferă un aspect mătăsos.
Apoi, înlătură apa din păr prin tamponarea cu un prosop cald și uscat, nu prin frecare. Pentru descurcarea părului, chinezoaicele își folosesc degetele sau un pieptăne cu zimți mari deoarece peria poate deteriora părul ud. Nu în ultimul rând, chinezoaicele lasă părul să se usuce în mod natural și nu folosesc aproape niciodată foehnul.
Citește și – Rețeta ceaiului asiatic care te ferește de răceli
Foto – Shutterstock
Ultima modificare martie 24, 2022 11:19 am