Mătreaţa este o problemă inestică ce ne dă reale bătăi de cap multora dintre noi. Află de pe unica.ro tratamente bio eficiente pentru combaterea acestei afecţiuni a scalpului.
Balsam natural
Dacă vrei să scapi de mătreaţă, alege de la farmacie un şampon special care să conţină piritonat de zinc, ketoconazol, climbazol sau octopirox. Imediat după ce ţi-ai spălat părul cu el, apelează la ajutorul ingredientelor bio şi prepară-ţi un balsam natural.
Ai nevoie doar de un iaurt gras şi de zeama de la jumătate de lămâie. Aplică-l pe păr şi lasă-l să acţioneze preţ de 15 minute, după care clăteşte-te pe cap cu apă îndoită cu oţet de mere.
Mască bio
Pentru a prepara acest trament, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
– O ceşcuţă cu ulei de măsline – Câteva picături de ulei de nucă de cocos – Ghimbir măcinat – Frunze de rozmarin tocate – Câţiva stropi de zeamă de lămâie
Cu ajutorul unui blender mixează bine toate ingredientele până obţii o pastă cremoasă. Răsfaţă-ţi scalpul cu această mască şi, cu mişcări circulare, masează-ţi energic fiecare centimetru de piele.
Prinde-ţi părul într-un coc şi înveleşte-ţi capul în folie de plastic. Deasupra înfăşoară un prospop. Stai aşa aproximativ 20 de minute pentru ca tratamentul să acţioneze, după care spală-te cu un şampon special. Limpezeşte-te cu apă cu oţet.
Loţiune cu ulei de nuc
Dacă eşti o persoană perseverentă, poţi să încerci un tratament bio ce durează trei luni. Tot ce trebuie să faci este ca o dată la patru zile să îţi fricţionezi scalpul cu ulei natural de nuc.
Îl laşi 15 minute să îţi hidrateze pielea, după care te speli pe păr cu două gălbenuşuri de ou şi te clăteşti cu apă îndoită cu zeamă de lămâie sau oţet de mere.