A venit vara deodată și nu putem decât să ne bucurăm de zilele însorite. Mai mult de atât, este cazul să renunțăm la hainele „groase” de primăvară și să trecem la fuste fluide, pantaloni scurți și rochii frumos colorate – iar asta înseamnă o rutină îngrijire specială dacă vrei ca picioarele tale să arate perfect.
Exfoliază cel puțin o dată pe săptămână
Așa cu și tenul trebuie curățat de celulele moarte, și picioarele au nevoie de același tratament. Exfoliază cel puțin o dată pe săptămână dacă folosești lama ca să îndepărtezi părul și de două sau trei ori dacă te epilezi cu ceară sau cu aparatul epilator și îți cresc fire de păr pe sub piele. Poți folosi un scrub cumpărat de la magazin sau poți merge pe o variantă naturală, făcută în casă, din zahăr cristale și ulei de măsline sau mălai simplu.
Hidratează pielea în fiecare zi
Orice bucățică de piele are nevoie de îngrijire și hidratare – mai ales picioarele dacă le exfoliezi mai des ca înainte. Poți folosi zilnic o loțiune de corp intens hidratantă – fără miros dacă ai pielea sensibilă – sau dacă preferi uleiurile, atunci poți folosi de măsline, de cocos, de salvie, de migdale sau cu oricare te simți tu mai bine.
Schimbă-ți lama de ras
Dacă ești adepta lamei de ras când vine vorba de epilat – fie pentru că e cel mai rapid și tu ești mereu în criză de timp sau pentru că nu ai părul atât de des încât să fie nevoie de ceară – este important să îți cumperi una mai bună pentru perioada verii. Dacă iarna puteai folosi fără probleme din cele ieftine, acum ai nevoie de una cu benzi hidratante și lamele care să taie toate firele de păr cât mai aproape de piele.
Foarte important este să folosești spumă sau gel de ras de fiecare dată – acestea înmoaie firele de păr și pielea, astfel că le vei lua mai ușor, iar lama nu alunecă pe piele ca atunci când folosești gel de duș, deci nu te vei mai tăia la fel de ușor.
Creme strălucitoare
Dacă vrei ca picioarele tale să stârnească invidia, înainte să ieși pe ușă, folosește o cremă hidratantă care are și efect de strălucire. Pielea va arăta și mai hidratată, iar picioarele ca de vedetă.
Foto Shutterstock
Foto 2: Shutterstock