Rimelul şi ochelarii de soare reduc riscul de infecţii oculare

.

Femeile care se machiază şi aplică rimel pe gene în mod regulat prezintă un risc mai mic de blefarită, în timp ce ochelarii de soare te protejează de conjunctivita alergică. Vezi explicaţia specialiştilor.
Explicaţia constă în faptul că femeile care se fardează şi aplică rimel pe gene „se vor demachia ulterior, eliminând murdăria şi impurităţile de pe gene”, potrivit unui studiu efectuat de Colegiul opticienilor din Londra, citat de Mediafax.
Blefarita este provocată de o bacterie ce pătrunde în ochi prin intermediul unei zgârieturi sau a unei mici leziuni şi se tratează de obicei cu ajutorul unei igiene oculare corespunzătoare şi aplicând o compresă caldă pe ochiul afectat. Totuşi, dacă inflamarea nu se retrage, este necesară intervenţia medicului specialist.
Ochelarii de soare contribuie la combaterea conjunctivitei alergice, manifestată prin senzaţia de mâncărime şi prin roşeaţă, şi la alergiile provocate de părul de animale şi la polen.
Ochelarii de soare reduc şi riscul de fotocheratită, o afecţiune dureroasă provocată de expunerea la raze ultraviolete prea puternice, care se manifestă prin inflamarea corneei.
Riscul cel mai mare de fotocheratită îl au persoanele cu ochi albaştri deoarece razele ultraviolete pătrund mai uşor, din cauza pigmentului insuficient.
Într-un studiu recent, efectuat la Universitatea Hacettepe din Turcia, cercetătorii au descoperit că persoanele cu alergii de sezon care purtau ochelari de soare în timpul zilei au avut mai puţine simptome oculare asociate şi au avut nevoie de mai puţine antihistaminice.
Sursa foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton