Enervant mai este când iarna, din cauza gerului, ne crapă mâinile, se înroşesc şi devin aspre, chiar dacă mănuşile sunt nelipsite. Iată câteva remedii naturiste pentru această afecţiune.
Scrub cu nuci
Ingrediente:
– 4 nuci mărunţite – O lingură cu zaţ de cafea – O lingură cu tărâţe – O lingură cu zahăr brun – 2 linguri cu ulei de măsline
Înainte să îţi răsfeţi mâinile cu creme, măşti si tratamente, trebuie să înlături celulele moarte şi să catifelezi. Aşadar, într-un bol, amestecă toate ingredientele enumerate până obţii o pastă abrazivă. Masează-ţi energic mâinile cu ea, de la degete şi până la podul palmei. Execută acest procedeu preţ de 15 minute, după care clăteşte-te cu apă călduţă sau cu lapte.
Combină toate ingredientele, iar după scrub, masează-ţi energic mâinile cu acest mix extrem de hidratant.
Pentru un efect mai profund, pune-ţi o pereche de mănuşi peste cremă şi stai aşa 30 de minute. Clăteşte-te cu apă călduţă bine de tot, până dispare grăsimea.
Tratament cu ulei de migdale
Vei avea nevoie de:
– O căniţă cu ulei de migdale – Pulpă de avocado – O pereche de şosete din bumbac – Un cuptor cu microunde
Într-un bol, amestecă bine de tot uleiul de migdale şi pulpa de avocado până se încorporează şi formează o pastă cremoasă.
Pune în microunde pentru 3 minute castronul cu loţiunea minunea, apoi, pentru 2 minute, încălzeşte şosetele tot în cuptor.
Răsfaţă-ţi mâinile cu pasta caldă, în strat generos, apoi bagă-ţi şosetele fierbinţi pe mână, asemeni unor mănuşi.
Râmâi aşa 20 de minute, apoi şterge-te bine cu un prosopel fin. Vei vedea cât de catifelate vor deveni mâinile tale!