Machiajul ochilor folosid un eyeliner este din nou în vogă. Modelele apar machiate astfel pe podiumurile din Paris, New York, Londra şi Milano, iar vedetele îl folosesc …
… la evenimente pentru a completa un alt trend în machiajul inspirat din trecut – rujul roşu aprins.
Madonna, Gwen Stefani şi Dita Von Teese folosesc aproape întotdeauna eyelinerul pentru a îşi contura ochii, la fel şi celebrităţi auhtone ca Andreea Raicu şi Mihaela Rădulescu – de la aceste femei frumoase trebuie să te inspiri şi tu. Pe podiumurile de modă, în această toamnă, machiajul retro a fost la mare preţ, în prezentările Moschino, Dolce&Gabbana sau Louis Vuitton.
Îţi recomandăm toate tipurile de eyeliner existent pe piaţă, cu menţiunea că experienţa ne spune că tuşul lichid este cel mai uşor de folosit şi menţinut.
Eyelinerul tip creion trebuie să deseneze o linie neîntreruptă pe pielea ta, va trebui să îl testezi pe mână pentru a şti dacă alegi un produs bun.Când aplici creionul pe pleoapa superioară nu te concentra pe întreaga suprafaţă, ci doar pe zona pe care aplici acum, astfel eviţi greşelile. Creionul dermatograf Rimmel Special Eyes se găseşte în magazine la preţul de 12 lei.
Majoritatea femeilor folosesc un creion pentru a trasa întregul contur al ochiului, deoarece cred că va fi mai simplu de aplicat, însă experţii ne transmit faptul că un tuş lichid este mult mai eficient pentru a avea exact stilul de machiaj retro dorit.
Eyelinerul lichid are avantajul pensulei mici, uşor de utilizat la machiajul ochilor. Aceasta este genul de instrument special creat pentru trasarea unei linii drepte, pentru aplicarea tuşului fără nici un fel de eroare. Dacă vrei să te afli în tendinţe, este important să extinzi linia trasată peste marginea exterioară a pleoapei, pentru un efect glam intens. Încearcă Define-a-line Liquid Liner de la Maybelline New York la preţul de 29,99 lei. Cea mai simplă metodă de a trasa conturul pleoapei superioare este de a „picta” pentru început colţul interior, cel exterior şi mijlocul ochiului cu câte o linie, şi apoi să te întorci şi să le uneşti perfect. Pont: păstrează ochiul uşor întredeschis pentru că astfel vei putea urmări mai uşor linia pleoapei şi vei aplica o linie mult mai dreaptă.
Eyelinerul tip cariocă este pentru unele femei mai uşor de folosit. Faptul că vârful este realizat din fetru asigură o aplicare lină şi fără erori a culorii alese. Poţi încerca şi tu tuşul de ochi Lineur Intense Liquid Eyeliner de la L’Oreal Paris la preţul de aproximativ 39 de lei.
Încă un pont: eyelinerul în culori strălucitoare Hot Brights de la The Body Shop la preţul de 35 de lei te poate ajuta să realizeză machiajul în stilul anilor ’80 despre care ţi-am mai vorbit!
Înainte de a aplica eyelinerul va trebui să folseşti baza machiajului: fond de ten, pudră şi unfard de ochi în culoarea aleasă de tine pentru acea zi sau seară. Asigură-te că dispui de lumină naturală şi de o oglindă mare pentru ca procesul aplicării să fie perfect!