Rujurile vin în tot felul de nuanțe și texturi, potrivite pentru nevoile fiecăruia. Diversitatea te poate pune, însă, în încurcătură și poate fi dificil să găsești un ruj care să se potrivească perfect tenului tău.
Fie că preferi o culoare îndrăzneață sau una în nuanțe de nude, multe produse îmbunătățesc în mod natural forma și textura buzelor. Însă, în timp ce efectele de mărire a buzelor sunt considerate un beneficiu pentru pielea matură, un expert în frumusețe a avertizat că unele rujuri pot face ridurile și pielea uscată mai proeminente.
Ce nuanțe de ruj trebuie să eviți
Într-un video postat pe Youtube, make-up artistul Ali Andreea a arătat ce greșeli fac oamenii cu piele matură atunci când aleg un ruj.
Alături de alte câteva greșeli comune de machiaj, Ali a remarcat că anumite nuanțe și finisaje ale unor rujuri pot „sublinia” semnele de îmbătrânire din jurul gurii.
Make-up artistul a spus că nuanțele ce trebuie evitate diferă de la o persoană la alta, însă femeile care își fac griji pentru semnele îmbătrânirii, cum este ea, ar trebui să evite finisajele strălucioare.
„Pentru mine ar fi rujurile strălucitoare. Nu știu cine ar arăta bine cu asta. În ce lume cineva ar arăta bine cu așa ceva?”, a afirmat Ali Andreea.
Pe lângă nuanțele palide, strălucitoare, cu un finisaj „înghețat”, specialista din Paris a recomandat și evitarea nuanțelor metalice.
Ali Andreea a explicat că, deși „majoritatea oamenilor nu vor fi de acord”, rujurile cremoase cu o strălucire subtilă sau cu pete de sclipici în pigment nu sunt măgulitoare, în special pe buzele mature.
„Pentru mine, buzele metalice sunt un mare nu. Buzele mele arată de parcă aș fuma de 20 de ani. Nu este culoarea, pur și simplu evidențiază ridurile naturale, prezente pe buze”, a precizat specialista, citată de Express.co.uk.
Cum poți readuce strălucirea naturală buzelor tale
Deși make-up artistul a recomandat femeilor să rămână la finisaje mate, se pare că există o modalitate de a adăuga o „strălucire frumoasă” buzelor tale.
Ali Andreea a remarcat că, în loc să folosești un ruj mat sau metalic, poți utiliza o nuanță simplă pentru culoare și apoi „doar să adaugi luciu” deasupra.
Un alt lucru pe care aceasta l-a subliniat este faptul că anumite nuanțe slabe pot fi, de asemenea, problematice pentru tenurile mature.
„Un lucru care nu funcționează pentru majoritatea dintre noi, după o anumită vârstă, sunt rujurile nude, fără creion de buze”, a afirmat make-up artistul.
„Creionul de buze, știm cu toții, adaugă structură buzelor tale, dar atunci când aplici un ruj nude, îți ia viața de pe față imediat. Cred că, după o anumită vârstă, dacă nu aplici ceva care are un vârf de roz sau piersic și puțină strălucire, arată complet plictisitor și adaugă, în mod inutil, mai mulți ani chipului tău”, a completat Ali Andreea.