Modele de coafuri deosebite, dar simple, pentru zi

.

Săptămâna asta trebuie să renunţi la banala coadă de cal şi să încerci una din aceste coafuri deosebite dar simplu de realizat. Îţi prezentăm cinci modele de coafuri pe care le poţi purta oriunde pentru a te face remarcată.
Dacă şi tu te-ai obişnuit să-ţi aranjezi părul în grabă dimineaţa, fără să-i acorzi atenţie prea mare, trebuie să vezi aceste modele de coafuri simple dar de efect. Le poţi realiza în cinci-zece minute, iar efectul va fi maxim.
Coada împletită pe o parte
Dacă ai părul suficient de lung, nu trebuie decât să-l aduci pe tot pe o parte şi să-l împleteşti în trei. Nu îţi trebuie îndemânare sau cunoştinţe speciale. Cu cât e mai dezordonată împletitura, cu atât mai bine.

Coafuri cu accesorii
Tot ce îţi trebuie este un minut liber şi un accesoriu, de exemplu o bentiţă. Nu te teme să porţi culori puternice sau piese cu pietre, paiete, etc. Acestea se pot purta în păr şi ziua. ÎN rest, părul poate rămâne natural, fie că e drept, creţ sau uşor buclat.

Părul cu aspect ud
Este o coafură foarte modernă, pe care, din păcate, puţine femei au ocazia să o poarte. Nu trebuie decât să pui puţin gel sau puţină ceară în palmă, apoi să treci mâinile prin păr. E foarte simplu şi se potriveşte atât părului lung, cât şi celui mediu sau scurt.

Cocul de balerină
Aceasta e coafura cea mai complicată dintre toate, deşi probabil că nu o să-ţi ia mai mult de cinci minute. Strânge tot părul într-un coc înalt, apoi netezeşte-l bine peste tot cu gel, ceară sau un fixativ cu fixare puternică. Şuviţele rebele nu au ce căuta aici.

Cocul dezordonat
Se poartă de mult timp această coafură şi probabil că nu se va demoda curând. Arată atât de bine şi se face atât de repede încât toate vedetele o poartă, şi pe stradă, şi pe covorul roşu. Contează mai puţin „tehnica” folosită, important este ca rezultatul să aibă un aspect cât mai neglijent. Dacă ai un păr foarte drept şi fin, va fi nevoie să-l tapezi puţin înainte.

    
Vedete din Romania Vedete internationale