Un ten devine frumos doar dacă este întreţinut cu grijă. Curăţarea zilnică este obligatorie, dar nu şi suficientă. Poţi să-i oferi tenului tău un plus de strălucire…
apelând la produsele naturale. Iată câteva soluţii eficiente şi la îndemâna ta.
„Cele mai eficiente produse pentru măştile faciale”
– Apa distilată
– Apa de izvor
– Albuşul si gălbenuşul de ou
– Mierea
În funcţie de tipul de ten pe care îl ai, îţi propunem câteva măşti uşoare şi rapide:
Tenul uscat
Are nevoie de o mască hidra-tantă care îndepărtează delicat celulele moarte, curăţă porii şi face tenul să arate mai tânăr.
–Mască cu banane.
Zdrobeşte o banană coaptă şi amestec-o cu o lingură de brânză de vaci şi cu o linguriţă de ulei de măsline până se obţine o pastă. Întinde amestecul pe faţă şi lasă-l 10 minute.Clăteşte apoi cu apă călduţă.
–Mască cu miere.
Amestecă două linguri de miere cu două linguri de lapte. Întinde amestecul pe faţă şi pe gât. Lasă-l 10 minute să acţioneze şi apoi îndepărtează-l cu apă caldă.
Masca se aplică mai întâi în „zona T” (bărbie, nas, frunte) începând cu bărbia
Tenul gras
Dacă ai un astfel de ten e bine să foloseşti măştile special create pentru a absorbi excesul de sebum. Acestea exfoliază delicat pielea, îmbunătăţesc textura pielii şi ajută la micşorarea porilor. Încearcă şi tu:
– Mască cu mere.
Se dă un măr pe răzătoare astfel încât să seobţină bucăţi cât mai mici. Se adaugă apoi 4 linguri de miere şi se amestecă bine. Se aplică pe faţă, se lasă 10 minute şi se clăteşte.
–Mască cu roşii. Zdrobeşte o roşie coaptă şi întinde pasta pe care ai obţinut-o. Las-o să acţioneze timp de 15-20 de minute, apoi clăteşte cu multă apă caldă.
Tenul mixt
Este acel ten care combină zone uscate cu zone grase. În acest caz, zona grasă se află pe frunte, nas şi bărbie. Dincolo de această zonă (numită şi „zona T”), pielea este uscată. Ai nevoie de o mască pentru a hidrata zona uscată, dar care să acţioneze în acelaşi timp şi asupra excesului de sebum.