Stilul franţuzoaicei Marion Cotillard a reuşit să-i determine chiar şi pe criticii de modă să-i acorde titlul de cea mai elegantă vedetă din anul 2013.Şi criticii nu s-au înşelat deloc. Marion este frumoasă, tânără, talentul i-a fost premiat cu un Oscar, este unul dintre iconurile Dior, are un trup armonios, iar premiul de cea mai stilată vedetă, suflat unor staruri cu ştate vechi în modă, este pe deplin meritat.Alegerile ei, fie că este vorba de rochii de seară în culori tari, de motive florale, de tăieturi îndrăzneţe sau de drapaje inspirate de antichitate, actriţa reuşeşte să strălucească pe covorul roşu. Preferatele ei? Bineînţeles, ţintele Christian Dior, a cărei imagine este.Una dintre rochiile cu care a făcut furori a fost cea purtată la Cannes. Ţinuta asimetrică, fără bretele, a îmbinat eleganţa unei ţinute alb-negru, privită din spate, cu surpriza unor nuanţe în tendinţe, la care a asorat bijuterii cu diamante Chopard.Actriţa Marion Cotillard a apărut la gala de decernare a premiilor Bafta 2013 într-o rochie galbenă de la Dior, iar nuanţa aleasă a făcut-o să fie în centrul atenţiei.Marion iubeşte rochiile statement, cu fuste ample şi cu corsaje .Nimeni nu ar fi reuşit să dea o atât de mare graţie unei rochii pepit, cum a făcut-o ea Actriţa nu se teme să rişte, însă alege întotdeauna ţinute incredibil de feminine, care îi pun în valoare silueta, oricât de avangardiste ar fi creaţiile pe care le poartă.Marion Cotillard şi-a câştigat celebritatea cu rolul cântăreţei franceze Edith Piaf interpretat în filmul din 2007 "La Vie En Rose", de Oliver Dahan, partitură pentru care a câştigat un premiu Oscar.Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard din filmul "La vie en rose/ La Môme" a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 - "Începutul/ Inception", de Christopher Nolan, şi "Les Petits mouchoirs", de Guillaume Canet.De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris", de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes.Cel mai recent film al ei, "De Rouille et d'Os", de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria "Batman", intitulat "Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises", regizat de Christopher Nolan.