Machiajul pentru ochii negri cu nuanțe pentru o privire pătrunzătoare

.

Ochii negri sunt rari, iar machiajul pentru ochii negri trebuie să scoată în evidență misterul unei priviri pătrunzătoare. Învață ce culori să folosești pentru a obține machiajul pentru ochii negri cel mai expresiv.

Machiajul pentru ochii negri sau pentru ochii foarte închiși la culoare are întotdeauna un efect spectaculos. Datorită irisului negru, privirea este adâncă și profundă, iar ochii negri pot fi puși în evidență cu un machiaj natural, doar cu un creion dermatograf sau cu mascara.

Dar, pentru un efect cu adevărat uimitor, folosește fardurile tari. Machiajul pentru ochii tăi negri trebuie să fie la fel de spectaculos ca privirea ta!

Pregătește tenul și pleoapele pentru machiaj

De fiecare dată când te machiezi, ai grijă ca tenul să fie curat și să aplici o bază de machiaj de bună calitate.

Crema hidratantă și fondul de ten nu trebuie să lipsească. Iar peste aceste două produse de bază, trebuie să folosești un primer care se aplică și pe pleoape pentru a fixa mai bine fardurile.

Citește mai multe despre pregătirea tenului înainte de machiaj!

Machiajul pentru ochii negri. Ce farduri să folosești pe timp de zi

Cum să folosești tonurile de roz și tonurile nude

Privirea adâncă a ochilor negri poate fi pusă în evidență prin tonuri de roz pudra, tonuri nude, crem, bej, gri, difuzând de la mat la sidefat. Dar tonurile nude se folosesc doar împreună cu tușe groase făcute cu un creion sau cu un tuș negru de ochi. Nu uita de mascara negru pentru a completa privirea seducătoare.

Fadurile colorate pentru ochii negri

farduri pentru ochii negri si inchisi la culoare

farduri pentru ochii negri si inchisi la culoare

Ochii închiși la culoare și ochii negri pot fi puși în evidență cu o gamă largă de culori, dar cele mai potrivite sunt nuanțele tari de roz fuchia, mov, auriu sau prună sau nuanțe mai reci de verde, albastru, gri sau argintiu. Pe timp de zi alege două nuanțe care să se armonizeze perfect pe pleoape, de preferat mate, și pune-le în valoare cu tuș negru.

Poți alege și nuanțe sidefate, dar ferește-te de cele strălucitoare, pentru că acestea se potrivesc mai degrabă pentru machiajul de seară. Fardurile în culori deosebite, inedite, diverse nuanțe de portocaliu, bronz, turcoaz, chiar și fardurile roșiatice se potrivesc cel mai bine cu ochii negri și ochii cu irisul foarte închis la culoare.

Combină machiajul de zi pentru ochii negri cu rujuri cremoase, lucioase, în nuanțe nude sau roz. Folosește rujul roșu sau portocaliu doar dacă folosești farduri nude pe pleoape.

Machiajul de seară pentru ochii negri

Smokey eyes

La club sau la o petrecere, poți apela cu încredere la clasicul make up smokey eyes. Poți combina negru cu albastru, negru cu mov, negru cu maro sau negru cu argintiu. Ochii tăi misterioși vor atrage toate privirile.

Culori strălucitoare

farduri metalice pentru ochi negri

farduri metalice pentru ochi negri

Seara, poți folosi fără ezitare culorile strălucitoare precum auriul, movul, turcoazul, fucsia îmbogățite cu glitter. Machiajul pentru ochii negri se pretează foarte bine la nuanțele metalice și la fardurile cu aspect umed.

În principiu, poți folosi aproape orice culoare, mai puțin fardul alb, decât în colțul intern al ochilor și foarte puțin pe arcada, dacă vrei să luminezi privirea. Desăvârșește machiajul cu un tuș negru sau gri închis și aplică mascara pentru alungirea genelor.

Culorile potrivite pentru buze

Combină machiajul de seară pentru ochii tăi negri cu rujuri în nuanțe roz translucide, peste care poți folosi glossuri foarte lucioase. Poți folosi și rujuri cu nuanțe tari de roșu și vișină putredă, dacă ai ales farduri foarte închise la culoare, negru, gri, tonuri pământii.

Vezi cum să realizezi singură un machiaj de seară deosebit!

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton