Folosește machiajul natural, cu nuanțe calde de farduri și rujuri, pentru a pune în lumină cele mai delicate trăsături ale feței. Machiajul natural te ajută să fii tu însăți și să îi cucerești pe cei din jur cu o privire luminoasă.
Machiajul natural este un machiaj simplu și luminos, dar are câteva reguli stricte. El trebuie să accentueze trăsăturile frumoase și să estompeze micile imperfecțiuni sau detaliile de care nu ești mulțumită. Ține minte că naturalețea va câștiga întotdeauna și va fi considerată cea mai frumoasă trăsătură!
Cuprins
- 1 Hidratează tenul înainte de a folosi make up
- 2 Pudra transparentă, esențială pentru machiajul natural
- 3 Blushul sau fardul de obraz
- 4 Folosește iluminator pentru machiajul natural
- 5 Conturează linia sprâncenelor
- 6 Subliniază discret linia buzelor pentru un make up natural
- 7 Machiajul natural cu farduri nude sau sidefate
- 8 Mascara se aplică la final
Cuprins
- 1 Hidratează tenul înainte de a folosi make up
- 2 Pudra transparentă, esențială pentru machiajul natural
- 3 Blushul sau fardul de obraz
- 4 Folosește iluminator pentru machiajul natural
- 5 Conturează linia sprâncenelor
- 6 Subliniază discret linia buzelor pentru un make up natural
- 7 Machiajul natural cu farduri nude sau sidefate
- 8 Mascara se aplică la final
Hidratează tenul înainte de a folosi make up
Pregătește tenul cu soluția demachiantă și cu o cremă ușoară, hidratantă, care să lase pielea moale și catifelată. Apoi folosește baza de machiaj și anume un primer și un fond de ten aproape identic cu nuanța tenului tău. Fondul de ten se aplică folosind un burețel de machiaj, de la centrul feței spre părțile laterale.
Pudra transparentă, esențială pentru machiajul natural
Fondul de ten uniformizează perfect, dar dă tenului un luciu inestetic. De aceea, trebuie completat cu o pudră uşoară, transparentă, într-o nuanţă naturală. Pudra trebuie aplicată cu o pensulă pe toată fața, insistând în zonele de sub ochi și în zonele unde știi că apare mai repede transpirația (bărbie, nas, obraji)
Blushul sau fardul de obraz
Fardul de obraz vine să contureze uşor liniile şi trăsăturile feţei, dar conferă și un plus de strălucire tenului tău. Ai grijă la textura produsului: pentru tenul uscat foloseşte farduri de obraz spumă sau cremoase, iar pentru tenul gras alege fardurile pudră. Alege nuanțe fade de roz sau piersică pentru machiajul natural și tineresc, luminos și radios pe care vrei să îl obții.
Folosește iluminator pentru machiajul natural
Poți alege un iluminator de tip cremă sau unul de tip fard compact pentru a deschide și mai mult privirea și pentru a da tenului strălucire. Iluminatorul se aplică folosind o pensulă de machiaj mică și compactă, sub ochi, dar într-un strat foarte delicat pentru a nu accentua ridurile de expresie.
Află mai multe despre pensule și accesorii pentru make up din ghidul pentru make-up de bază.
Conturează linia sprâncenelor
Chiar dacă optezi pentru un machiaj natural, nu trebuie să neglijezi sprâncenele. Acestea trebuie să fie frumos pensate și periate și conturate discret cu un fard de culoare gri sau maro deschis, în funcție și de culoarea lor naturală. Ferește-te de fardul negru pentru sprâncene, deoarece te îmbătrânește și înăsprește trăsăturile.
Subliniază discret linia buzelor pentru un make up natural
Folosește un balsam de buze să le hidratezi, apoi un creion de buze cu nuanță nude pentru a contura frumos linia lor naturală. Dacă buzele sunt ușor asimetrice, creionul nude te va ajuta să corectezi micile abateri, fără să lase un contur țipător. Apoi folosește rujuri sau glossuri în nuanțe nude, roz, translucide, trandafirii sau culori pudrate.
Urmărește tutorialul nostru și învață pas cu pas cum să faci singură un machiaj natural atrăgător!
Machiajul natural cu farduri nude sau sidefate
Pentru a crea iluzia de ochi mari și a da profunzime privirii, poți folosi un fard negru, dar foarte puțin și foarte aproape de linia genelor.
Pentru conturarea în mod cât mai natural a ochilor folosește nuanțe de bej și roz, pe care ai grijă să le amesteci foarte bine. Culorile trebuie să se întrepătrundă, iar linia dintre nuanțe să nu fie vizibilă. Poți folosi tot felul de nuanțe nude și nuanțe fade, ușor sidefate. Sunt recomandate nuanțele de roz, crem, maro foarte deschis, fie pudrate, mate, fie cu un luciu discret. Sunt recomandate și fardurile aurii sau în nuanțele bronzului, dar trebuie aplicate cât mai discret.
La final, după ce ai întins foarte bine fardurile colorate pentru pleoape, se aplică puțin alb sidefat în colțul intern al ochilor pentru mai multă strălucire și limpezire a privirii. Același fard alb sidefat se folosește și pe arcadă și se întinde bine pentru a continua firesc către celelalte farduri de pe pleoape.
Descoperă mai multe detalii despre farduri în funcție de culoarea ochilor în ghidul de bază pentru machiajul de zi!
Mascara se aplică la final
Pentru a da mai multă expresivitate ochilor poți folosi un mascara gri sau maro, dar ferește-te de mascara negru intens, dacă vrei să păstrezi un machiaj natural cât mai simplu.
Aplică doar un strat de mascara, cât mai fin și discret și evită să încarci genele. Acestea trebuie să aibă forma lor naturală.
Întregul machiaj natural trebuie să fie un compliment pentru frumusețea ta și să accentueze trăsăturile delicate!
Descoperă și alte trucuri pentru machiajul natural pe care îl poți face și tu!
Îți dorești să arăți superb în fiecare zi? Vezi cum să faci un machiaj de zi impecabil, ca un profesionist
Ultima modificare octombrie 17, 2022 5:59 pm