Chipul tău poate arăta cu mult mai tânăr, dacă ţii cont de unele trucuri folosite în arta machiajului. Învaţă chiar de la specialistul nostru în make-up cum să te aranjezi, în aşa fel încât apariţia ta să fie încântătoare şi, mai ales, tinerească.
Ten de invidiat
► Hidratează-te! Când pielea este deshidratată, arată îmbătrânită. Foloseşte o cremă pentru a o ajuta să pară mai catifelată şi mai tânără. În plus, crema hidratantă reduce apariţia ridurilor.
► Fondurile de ten hidratante ajută la estomparea ridurilor şi nu se adună între acestea. Fondul de ten trebuie să aibă culoarea exactă a pielii şi este recomandat să aibă factor de protecţie solară. Nu folosi fonduri de ten cu aspect de praf, pentru că accentuează ridurile.
► Evită pudrarea excesivă.
Trăsături bine conturate
► Foloseşte un iluminator cremos pentru a-ţi lumina chipul astfel: a) pe zona T (frunte, nas şi bărbie), dacă nu ai o frunte lată, un nas proeminent sau coroiat şi bărbia ascuţită sau dublă; b) pe arcul format în exteriorul arcadei, colţul extern al ochiului.
► Petele maro pot fi acoperite cu un corector roz sau piersică foarte deschis şi un fond de ten fixat cu pudră.
► Pentru înviora pielea creolă, aplică un strat subţire de autobronzant sau pudră şi combină cu un fard de obraz roz.
Privire captivantă
► Dacă ai pleoapele şi arcada ridate sau „creponate”, hidratează-le seara. Evită fardurile pudră şi cele sidefate, deoarece accentuează ridurile şi îmbătrânesc.
► Pentru a acoperi cearcănele, foloseşte o cremă de ochi bogată pentru noapte şi o cremă mai uşoară pentru zi, ca să hidratezi şi să netezeşti zona. Utilizează un anticearcăn roz sau piersică, urmat de un fond de ten cu tonuri gălbui. Anticearcănul trebuie să fie mai deschis decât fondul de ten. Luminează pleoapa superioară cu un fard deschis la culoare.
► Conturul de ochi ridică pleoapele lăsate. Fardul de contur trebuie să fie omogenizat şi natural.
► Curbează-ţi genele, pentru a scoate în evidenţă ochii. Nu insista însă cu mult machiaj.
► Creionul şi fardurile închise la culoare pot face ochii obosiţi să arate şi mai rău. Foloseşte nuanţe deschise pe pleoape şi aplică rimel doar pe genele de sus.
► Tunde şi pensează sprâncenele, apoi luminează zona de deasupra ochiului, dacă nu ai deja o arcadă foarte proeminentă.
Buze senzuale
► Foloseşte balsam de buze. Evită culorile sidefate şi glossul pe buzele care sunt ridate sau „creponate”.
► Glossul transparent înviorează buzele cu aspect obosit. Cele mai potrivite nuanţe de ruj sunt cele apropiate de culoarea naturală, la care mai poţi adăuga foarte puţin trandafiriu sau roz.
Pomeţi ştrengăreşti
► Aplică fardul de obraz pe mărul pometelui, ca să dea vigoare şi prospeţime tenului prin nuanţe pastelate şi calde. Ţine cont să nu fie mai aproape de două degete de nas şi nu mai jos de colţul gurii.
► Nu aplica machiaj în exces, în încercarea de a acoperi imperfecţiunile.
► Nu compensa paloarea pielii cu prea multă culoare. Un fard de obraz roz transparent va încălzi pielea, fără să pară că ai o mască. Uneori poţi folosi doar puţin corector, o cremă hidratantă colorată şi un fard de obraz roz.