Crezi că tu nu îţi poţi face singură un machiaj de zi natural, dar complet, armonios, care să îţi pună trăsăturile în valoare? Ca să te convingem că se poate, ţi-am pregătit machiajul pas cu pas.
Machiaj natural de zi
Pasul 1
Începe machiajul prin aplicarea bazei, care, pe lângă faptul că oferă tenului un aspect proaspăt, protejează împotriva agresiunilor mediului. Baza constă în aplicarea fondului de ten, pentru uniformizare şi ascunderea imperfecţiunilor. Pentru un ten mat şi catifelat, încearcă fondul de ten Superstay Silky, recomandat de Diana, care va fi foarte uşor aplicat cu ajutorul unui bureţel, începând din centrul feţei spre părţile laterale. Pentru început, se foloseşte o cantitate mică de produs, după care se mai adaugă treptat, în funcţie de efectul pe care vrei să-l obţii.
Pasul 2
Fondul de ten uniformizează perfect, dar dă tenului un luciu inestetic. De aceea, acesta nu este singurul produs folosit în etapa aplicării bazei, ci va fi completat de o pudră uşoară, cu rol în fixarea fondului de ten şi în înde-părtarea luciului dat de acesta. Diana recomandă ca pudra să fie aplicată într-un strat fin, cu o pensulă sau un bureţel, insistându-se în jurul ochilor şi pe pleoape, pentru a facilita aplicarea ulterioară a fardului. Alege o pudră transparentă, uşoară, într-o nuanţă naturală.
Pasul 3
Fardul de obraz vine să contureze uşor liniile şi trăsăturile feţei, aşa că vei avea neapărat nevoie de un astfel de produs în procesul de machiaj. Pentru a da tenului un plus de strălucire şi un uşor efect bronzant, Diana a folosit blush-ul cremos Dream Mousse Bronzer, pe care, pentru o acoperire mai exactă, l-a aplicat cu degetele din centrul pomeţilor şi urcând uşor, cu mişcări circulare, spre zona tâmplelor. Ai grijă şi la textura produsului: pentru tenul uscat foloseşte farduri de obraz spumă sau cremoase, iar pentru tenul gras alege fardurile pudră.
Pasul 4
Machiajul ochilor oferă privirii mai multă expresivitate şi întregului machiaj un plus de personalitate. Tonurile se aleg în funcţie de nuanţa irisului, de vestimentaţie sau de momentul zilei, dar, indiferent de culorile folosite, ai mereu în vedere crearea unei armonii perfecte. Pentru a obţine efectul de privire intensă, Diana a folosit fardul de pleope Dream Mousse Eyecolor atât pe pleoapa superioară, cât şi pe cea inferioară, aplicându-l aproape de linia genelor. Şi nu uita că orice machiaj al ochilor trebuie să se încheie cu folosirea rimelului, care va defini perfect genele. Începe de la baza genelor şi urcă spre vârfuri cu uşoare mişcări în zig-zag. Ca să eviţi supraîncărcarea genelor, nu aplica mai mult de două straturi de mascara
Pasul 5
Indiferent de intensitatea machiajului folosit pentru ochi, buzele trebuie puse în valoare. Important e ca aplicarea să se facă fără să se depăşească marginile buzelor. Diana a ales să încheie întregul machiaj prin folosirea rujului lichid Watershine Elixir, pe care l-a aplicat din centrul buzelor, mergând treptat spre părţile laterale.
Foto: Shutterstock
Vrei să arăți minunat? Vezi și: Machiaj – ghid complet. Sfaturi și trucuri pentru un make-up perfect
Îți dorești să arăți superb în fiecare zi? Vezi cum să faci un machiaj de zi impecabil, ca un profesionist
Naturalețea nu se demodează niciodată. Vezi totul despre machiajul natural, un machiaj simplu pentru frumusețea ta
Citeşte şi: Tutorial machiaj bronze. VIDEO
Ultima modificare martie 21, 2022 1:34 pm