De când Dior le-a făcut vedete în prezentarea colecției de toamnă-iarnă 2013, buzele în stil ombre sunt în arsenalul de frumusețe al femeilor din întreaga lume. Arată spectaculos și nu sunt deloc greu de realizat. Diana Checiu, make-up artist Dalles Go te învață cum să-ți faci și tu buze în stil ombre, în doar câteva minu
1. Înainte de a începe aplicarea rujului, hidratează-ți bine buzele. Buzele sunt cel mai adesea neglijate în ritualurile noastre de frumusețe. Ele trebuie exfoliate măcar o dată pe săptămână și hidratate corespunzător. Nu uita nici de produsele de protecție solară, buzele fiind mai sensibile la acțiunea ultravioletelor.
2. Dacă vrei să buze în stil ombre cu adevărat spectaculoase, folosește 2-3 nuanțe de ruj, dar în tonuri apropiate. Poți folosi sau nu creionul de contur pentru buze, caz în care fie conturezi cu nuanța cea mai închisă, fie conturezi fiecare bucată cu nuanța de creion cea mai apropiată de rujul pe care îl aplici pe acea porțiune.
3. Cel mai simplu este să aplici direct rujul, cu ajutorul unei pensule. Acest lucru îți permite să conturezi mai bine buzele. Nu depăși conturul lor natural. Această tehnică de machiaj pentru buze are avantajul că le conferă volum și le pune foarte bine în evidență.
4. Aplică nuanța cea mai închisă în colțul extren al buzelor, continuând cu nuanța intermediară înspre interiorul buzelor. Pe zona de mijloc a buzelor aplică nuanța cea mai deschisă.
5. După conturarea buzelor, aplică un gloss, care are dublu efect – conferă un plus de volum și hidratează bine buzele.
Urmărește aici tutorialul video și învață și tu să-ți faci ombre lips.