Dacă nu le poţi vindeca pentru totdeauna, ascunde-le la perfecţie! Specialiştii îţi arată cum poţi scăpa de una dintre cele mai încăpăţânate probleme: cearcănele.
Precum o lenjerie fină de corp, anticearcănul arată cel mai bine când nu poate fi depistat deloc pe piele. Pentru a găsi nuanţa perfectă, Alex Abagiu, make-up artisul LOréal Pa-ris, recomandă cumpărarea unei nuanţe potrivite pielii vara şi încă una pentru iarnă. „Apoi le poţi combina pentru a se asorta tenului tău tot restul anului”. Pentru că subtonurile pielii variază, Alex Abagiu ne sfătuieşte să vizităm raionul de cosmetice şi să rugăm un specialist să ne ajute să ne alegem nuanţa – totuşi, ca regulă generală, alege un anticearcăn gălbui, dacă cearcănele au un aspect albăstrui, şi unul culoarea piersicii dacă, sunt maronii. Cel verde neutralizează roşeaţa, dar nu uita, la final, să aplici unul în nuanţa pielii, pentru un aspect uniform.
Culoarea nu-i singurul lucru de care să ţii cont: formulele cremoase sunt ideale pentru pielea uscată din jurul ochilor, cele opace sunt potrivite pentru coşuri, iar produsele lichide transparente conferă luminozitate. Şi, în timp ce majoritatea femeilor se bazează pe degetul arătător pentru a-l aplica, experţii preferă pensulele rotunde, pentru că le pot folosi cu uşurinţă în colţurile interne ale ochilor – pentru a crea aspectul că… acolo nu există niciun produs.
Paşi de bază pentru a ascunde cearcănele şi petele
Pregăteşte pielea. Curăţă şi hidratează pielea, apoi foloseşte degetul inelar (cu cea mai fină atingere), pentru a tapota în jurul ochilor o cremă specială. Aşteaptă un minut să fie absorbită de piele şi, în acest timp, aplică fondul de cremă sau crema nuanţatoare şi machiajul ochilor. În acest fel, eviţi fardul de pleoape ce pică sub gene sau mascaraua ce se întinde peste anticearcănul proaspăt aplicat.
Acoperă cearcănele. În lumină naturală, aplică un anticearcăn cremos în colţurile interne ale ochilor, cu ajutorul unei pensule. Începe din jurul canalului la-crimal în jos, acoperind numai zonele întunecate. Foloseşte degetul şi ajută delicat – fără să freci – produsul să intre în piele. Aplică un al doilea strat numai acolo unde pielea încă pare umbrită şi repetă procesul şi la celălalt ochi…
Ascunde petele. Foloseşte un produs cu o textură mai densă peste petele roşii. Aplică-l deasupra şi tapotează cu degetul pentru a uniformiza culoarea. Pentru a acoperi un coş, aplică anticearcăn deasupra şi întinde-l cu pensula în jur. Şterge marginile evidente tapotând uşor zona cu un burete, apoi aplică o pudră-pulbere peste anticearcăn.
Machiajul ideal. Dacă ai cearcăne albăs-trui sau mov, alege un fard auriu-maro sidefat; dacă cearcănele sunt gălbui, optează pentru griuri irizate. Particulele strălucitoare, ce reflectă lumina, existente în farduri atrag atenţia asupra pleoapelor superioare. Aplică un strat de culoare şi termină cu eyeliner şi mascara doar pe genele de sus.
Dacă vreun pic de culoare s-a întins sau a picat sub ochi, îndepărteaz-o cu un burete fin, uscat.
Înainte de culcare. Seara, înlătură machiajul şi foloseşte crema potrivită de ochi. Un produs ce conţine retinol şi vitamina K poate îmbunătăţi aspectul cearcănelor albăstrui, cauzate de vasodilataţie. Cearcănele maronii, care sunt o acumulare de melanină (din cauza soarelui) pot fi „decolorate” uşor cu o cremă pe bază de hidrochinonă sau soia.
Tolba cu secrete
După zeci de şedinţe foto la care am participat, m-am convins: deşi nu am dormit o noapte, tot pot arăta fresh şi fără cearcăne. Iată ce am învăţat de la experţi: Testează anticearcănul sub ochi sau în jurul nasului – nu pe dosul mâinii. Dacă-l cumperi din farmacie, unde nu poate fi testat, alege unul în nuanţa pielii tale.
Machiază-te în faţa unei oglinzi normale, care nu măreşte, pentru a nu exagera în privinţa cantităţii aplicate.
Poţi aplica anticearcăn în colţurile externe ale ochilor, fără a pătrunde în ridu-rile „laba gâştii”. Secretul e să aplici doar un strop de produs pe zona întunecată din colţul extern al ochiului şi să nu-l întinzi în afara acelei zone.
Nu aplica anticearcăn pe pleoape – le poate încărca. Pentru acoperirea roşeţii, pune fond de ten pe deget şi tapotează pleoapele.
Anticearcănul evidenţiază pungile de sub ochi. În locul lui, aplică un strat fin de fond de ten asupra lor, apoi o cremă iluminatoare (cu tentă roz – pentru tenul deschis – şi cu tentă aurie – pentru cel închis) în colţurile interne ale ochilor şi puţină sub pungi.
Foloseşte un anticearcăn cremos pentru imperfecţiuni – o textură groasă se poate strânge pe pielea care nu-i proaspăt hidratată.
Soluţie de ultimă oră, cu unde laser
Odată cu trecerea timpului, ai devenit posesoarea unei priviri marcate de cercuri negre?
Vârsta aduce cu sine slăbirea elasticităţii pielii şi a muşchilor din jurul ochilor. Mai exact, vascularizaţia din jurul ochilor va fi din ce în ce mai accentuată, de unde coloraţia albăstruie, care ulterior devine cenuşie. Ce e de făcut? „Soluţia-minune este intervenţia vasculară cu laser. Prin energia undelor laser, care penetrează ţesuturile profunde, se produce închiderea anumitor vase de sânge şi coagularea selectivă a sângelui, care va fi mai târziu absorbit. Astfel, zona întunecată se va lumina treptat. Rezultatul: o privire luminoasă şi odihnită. Preţul unei şedinţe este de 100 euro, iar tratamentul constă în trei-patru şedinţe”, spune dr estetician Dana Miricioiu. Află mai multe detalii pe www.classmedispa.ro.