Laura Teodoru, de Ziua Copilului: „Să fiu mămică tânără este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această viaţă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta!”

.

1 iunie, Ziua Copilului, este un prilej excelent pentru Digi24 de a demara o campanie pragmatică şi lucidă care să arate cât de aproape sau cât de departe sunt copiii din România de ceea ce părinţii lor îşi doresc pentru ei.
Sâmbătă, 1 iunie, de la 09.30, cei mici sunt sărbătoriţi într-o ediţie specială a emisiunii care le este dedicată, ”Jurnal pentru copii”. Vedetele Digi24 Adriana Muraru, Alice Iacobescu, Stelian Muscalu, Laura Teodoru, alături de copiii lor, sunt invitaţii speciali ai lui Sara şi ai lui Radu în zi de sărbătoare.
”Născut în România” este un demers jurnalistic fără egal care continuă seria campaniilor cu care Digi24 şi-a obişnuit telespectatorii din prima zi de emisie.  Cum e să fii copil născut în România a fost, încă din prima secundă de emisie, un subiect principal în programele de ştiri difuzate de Digi24, iar campania dedicată Zilei Copilului este un nou exemplu de jurnalism corect făcut, o analiză rece şi echidistantă a situaţiei actuale a copiilor în România.

În prag de sărbătoare a copiilor, 1 Iunie, vedeta Digi24, Laura Teodoru a acceptat să ne vorbească despre relaţia pe care o are cu fetiţa ei, Ana Sophie.

Pare că vă distraţi de minune în două. Care sunt activităţile voastre favorite?
Cum să nu mă simt bine în preajma unei fetiţe extraordinar de vesele? Ea reuşeşte tot timpul să mă facă să zâmbesc atunci când grijile mă apasă sau uit care sunt de fapt cele mai importante lucruri în viaţă… Avem activităţi diverse, de la joacă în parc, până la discuţiile noastre profunde în drum spre grădi, când dezbatem tot felul de subiecte mai serioase sau funny! Să fii mămică tânără este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această viaţă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta!

Care este momentul din zi pe care nu îl rataţi niciodată?
Dimineţile şi serile ne prind tot timpul împreună, eu sunt cea care o trezesc şi o pregătesc pentru grădi în fiecare dimineaţă şi seară nu ne culcâm până nu spunem „tatăl nostru”….

De regulă pregăteşti ţinuta Anei Sophie după ţinuta ta, o asortezi?
Îmi place să îi cumpăr în general hainuţe şi accesorii în stilul în care mă îmbrac şi eu, iar de multe ori nici nu trebuie să fac vreun efort să ne asortam pentru că mă trezesc, fără să premeditez, că suntem îmbrăcate cam la fel… culorile din dressingul ei le regăseşti şi în al meu şi în special multe fustiţe şi colanţi…

Care este ultima replică pe care ţi-a dat-o şi care te-a dat pe spate?
Mi-a spus pe un ton foarte grav şi serios: „mami cred că m-am îndrăgostit”… iar eu am încremenit!! Am reuşit cu greu să diger o asemenea veste 🙂  Însă copiii de astăzi sunt foarte precoce şi am încercat să îi explic că e ok, doar că trebuie să mai crească să înţeleagă cum stau lucrurile cu iubirea dintre un băiat şi o fată!

Este fiica ta o fiinţă sensibilă? Ce a moştenit de la tine, în afară de frumuseţe, evident;)?
Este foaaarte sensibilă, are o sensibilitate aparte… dacă ştie că m-a deranjat sau supărat cu ceva nu încetează până nu e sigura că am iertat-o şi că nu am rămas supărată din cauza ei. Parcă încearcă să ne facă tuturor pe plac, uneori uită şi de propriile ei plăceri doar să ne vadă fericiţi, este o minune acest copil!!! Cât despre frumuseţe, mulţi îmi spun că m-a întrecut de mult, ceea ce nu poate decât să mă facă o mămică fericită!

Cum reuşeşti să te păstrezi aşa fresh şi frumoasă, între meserie, job-ul de mamă, agitaţia de zi cu zi?
Pffff…cine crede că e uşor se înşeală! Eu sunt o perfecţionistă din fire şi asta complică lucrurile! Vreau să fiu o mamă exemplară care se implică total în creşterea şi educaţia copilului, la job vreau acelaşi lucru, sa dau ce este mai bun şi în viaţa personală, noroc că lipseşte momentan, :)) Sunt la fel de exigentă! Dar tinereţea şi satisfacţiile probabil că îmi dau puterea să continuu cu acelaşi elan indiferent de greutăţile întâmpinate! A fost mai greu până m-am organizat, iar acum am timp şi de mine şi de Sophie şi de carieră şi de prieteni.

Respecţi un regim alimentar?
Nu am ţinut o cură de slăbire în viaţa mea pentru că sunt o mare norocoasă şi o mare gurmandă! Am învâţat însă să mănânc sănătos, să nu asociez anumite alimente, am eliminat pâinea total şi fac mişcare, ori la sala de fitness, ori jogging în parc, ori cu Sophie la cumpărături.

Mergi la spa? Încerc să aflu secretul frumuseţii tale…
Merg la Spa noaptea în somn :))) somnul este unul dintre elixirele tinereţii…Zâmbesc mult, merg la biserică şi fac lucruri simple, din care mă încarc spiritual, iar frumuseţea interioară probabil că reflectă până la exterior!

Cum poate o mamă să păstreze echilibrul între copil, muncă şi să se răsfeţe şi pe ea?
Cel mai greu „job” este cel de mamă. Să păstrezi o relaţie strânsă de prietenie cu cel mic, dar să te şi impui, să fii mereu un exemplu bun, să fii acolo când are nevoie de tine, să îl pregăteşti pentru o viaţă nu tocmai uşoară. Răsfăţul meu este atunci când reuşesc să mă văd cu prietenii sau să fug într-o vacanţă trei zile, să-mi fac mici plăceri care îmi aduc bucurii mari. Avem acum, la Digi24 o campanie, se numeşte Născut în România, care vorbeşte, printre altele, despre responsabilitatea şi greutatea meseriei de părinte. Timp de 7 zile am dedicat spaţii ample unor dezbateri legate de cum este să fii copil în România, cât de mult îi ajută sistemul pe cei mici şi care sunt cele mai grave probleme în dezvoltarea unui copil. Să nu uităm ca România se  plasează pe ultimul loc dintr-un număr de 29 de ţări la capitolul bunăstarea copiilor.

Ultima modificare august 5, 2021 11:35 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale