Scrie review-uri de beauty pe www.ioanadumitrache.ro și încearcă să posteze săptămânal un video pe canalul ei de YouTube. „Bloggingul este principala mea sursă de venit. Am cel mai frumos job din lume“, spune Ioana.
Când și cum ai început blogul?
Am început să scriu pe acest blog în februarie 2012, dar trebuie să mai adaug un an de experiență în blogging, pentru că înainte mai avusesem unul pe care l-am
împărțit cu prietena mea cea mai bună și pe care scriam tot despre frumusețe.
De ce un blog de beauty?
De mică am fost fascinată de cutiuțele cu pudre colorate și de rujul roșu cu care mama își contura buzele, iar această fascinație s-a accentuat cu timpul, transformându-se într-o adevărată pasiune. Pur și simplu am decis să îmi transform pasiunea în job.
Prima întrebare pe care mi-o adresez atunci când aleg un subiect este dacă acesta va fi util pentru cititoarele mele. Dacă răspunsul este nu, atunci caut altul. |mi place să scriu despre noutăți și inovații, despre oameni care mă inspiră și de la care am ce învăța și despre experiențele care m-au îmbogățit pe mine și știu că îi vor îmbogăți și pe ceilalți.
Ai vreun review negativ pe blog la un produs testat?
Nu, dar am un articol în care explic de ce nu scriu astfel de materiale. Pe scurt, realizarea unui review necesită foarte mult timp și documentare, așa că am decis să mă concentrez doar pe produsele care îmi plac și care chiar pot fi utile cititoarelor mele.
Ai făcut vreun compromis în privința conținutului de pe blog?
Nu există motive pentru care aș face compromisuri. E blogul meu și eu decid ce scriu. Tocmai pentru a avea privilegiul de a face doar ce îmi place am decis să devin blogger.
Prin ce se deosebește blogul tău de altele din același domeniu?
La început credeam că este vorba doar despre acest contrast dintre faptul că o persoană care nu se încadrează în tiparele clasice impuse și acceptate de societate în ceea ce privește frumusețea scrie fix despre frumusețe. Dar în timp am realizat că este vorba despre seriozitatea și sinceritatea cu care tratez fiecare subiect abordat pe blog, consecvența de care am dat dovadă în tot acești ani, plăcerea pe care o eman atunci când fac asta și faptul că I do practice what I preach.
Spune-mi top 3 produsele tale de make-up preferate.
În momentul de față nu vreau să mai trăiesc fără rujul MAC Retro Matte în nuanța Feels so grand, mascara de sprâncene L’Oréal Paris Brow Artist Plumper și pudra iluminatoare The Balm Mary-Lou-Manizer.