Cum să îţi îngrijeşti pielea din jurul ochilor

.

Tenul tău trebuie tratat diferit în funcţie de zonele sensibile, şi ştii deja că pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă. Ridurile şi cearcănele în jurul ochilor sunt primele care apar pe …
… faţa oricărei femei, şi sunt de asemenea primele semne că trebuie să te îngrijeşti mai bine.

Primii paşi pentru aspectul sănătos al pielii tale sunt somnul şi o alimentaţie echilibrată. Dar mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să le afli în legătură cu îngrijirea ochilor tăi.

Iată câteva ponturi pentru ca pielea delicată din jurul ochilor tăi să fie sănătoasă indiferent de anotimp!

–    Investeşte într-o cremă hidratantă special realizată pentru zona ochilor. Atunci când pielea din jurul ochilor este uscată, capilarele se dilată şi asta cauzează cearcăne. Hidratarea pielii cu o cremă care conţine atât antioxidanţi cât şi factor de protecţie solară garantează diminuarea cearcănelor şi a ridurilor. Aplicarea cremei trebuie să fie delicată, foloseşte doar câteva picături şi masează uşor în jurul ochilor cu degetul inelar.

–    Dematologii recomandă ca înainte de culcare să aplicăm crema anti-rid în jurul ochilor şi să încercăm să dormim cu capul uşor ridicat, pe o pernă înaltă. Astfel evităm să ne trezim dimineaţa cu ochii iritaţi şi uşor umflaţi. Crema care nu s-a absorbit în piele poate migra în globul ocular şi asta cauzează iritaţii. Pentru femeile sub 35 de ani este recomandată crema Vichy LiftActiv Retinol HA, cu factor de protecţie solară 18, la preţul de 81,81 lei.

Cum să îţi îngrijeşti pielea din jurul ochilor–    O doză de cofeină, atât în dieta zilnică, cât şi în produsele cosmetice folosite, are un efect benefic asupra pielii din jurul ochilor. În schimb sarea în exces din alimentaţie are efectul opus, deci va trebui să renunţi la hrana mult prea sărată. Îţi recomandăm Crema Garnier Skin Essentials la preţul de 24,99 lei.

–    Atunci când trebuie să repari aspectul ochilor tăi după o noapte fără somn, aplică mai întâi două felii de castravete pentru a absorbi pungile de sub ochi. Acelaşi efect îl au şi două dischete demachiante îmbibate în lapte rece, le poţi folosi oricând ochii tăi sunt obosiţi sau iritaţi din cauza ecranului de la televizor sau calculator. Pielea pierde elasticitatea astfel, deci următorul pas este crema hidratantă, după care urmează machiajul.

–    Foloseşte fard de ochi  luminos pentru a deschide colţurile ochilor şi nu subestima efectul creionului pentru sprâncene. Sprâncenele bine arcuite dau feţei contur şi evidenţiază frumuseţea ochilor. Fardul de ochi din gama The Body Shop Natures Minerals este un produs bun la preţul de 47 de lei. Nu uita de ochelarii de soare care protejează ochii de razele soarelui şi astfel vor bloca pierderea colagenului natural al pielii şi pigmentarea acesteia.

–    Un creion corector sau concealer foarte bun poate să scadă şi cinci ani de pe faţa unei femei, dacă este ales şi aplicat corect. Este important să alegi unul cu o nuanţă mai deschis decât tenul tău.  Aplică după concealer foarte puţină pudră strălucitoare pentru ca acesta să nu se adune în cutele ochilor. Încearcă Clinique All About Eyes Concealer, pe care îl vei găsi în magazine la preţul de 82,49 de lei.

Cum să îţi îngrijeşti pielea din jurul ochilor–    Poţi masca ochii obosiţi cu ajutorul unui mic truc pe care îl folosesc şi vedetele.  Aplică rimel pe gene şi contureză interiorul pleoapelor cu un creion dermatograf roz deschis. Are aproape acelaşi efect de iluminare ca un creion dermatograf alb, dar nuanţa de roz crează un look mai natural. Recomandarea Unica.ro: Max Factor Kohl Pencil la preţul de 14,29 lei.

Ce este important să eviţi pentru a avea ochii frumoşi şi sănătoşi: lentile de contact pe perioade lungi de timp sau pe timpul nopţii, acestea obosesc ochiul foarte mult şi pielea din jurul ochilor va fi foarte obosită.  Produsele de machiaj: fard de ochi, rimel, creion negru, afectează sănătatea ochilor tăi, atât la aplicarea lor cât şi în timpul demachierii. Amândouă procesele trebuie făcute delicat pentru a nu extenua mai mult decât necesar zona sensibilă din jurul ochilor.

Foto: Shutterstock.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton