Trecerea de la frig la cald are o serie de efecte dăunătoare asupra părului, fibra capilară se deshidratează, iar părul își pierde luciul natural. De asemnenea, căciulile, pălăriile electrizează părul, fapt ce duce la accelerarea apariției vârfurilor despicate. În plus, primăvara părul are tendința să cadă mai mult.
Am vrut să aflăm care sunt cele mai importante lucruri de care trebuie să ținem cont pentru îngrijirea părului primăvara și am cerut sfatul unui specialist. Cristina Roșca, hair stylist și Brand Educator Keune, ne-a spus care sunt ingredientele cheie care funcționează cu siguranță, dacă ne confruntăm cu păr casant, tern, electrizat, cu tendința de cădere:
Proteinele vegetale (de grâu și de mătase) și cuprul repară firul de păr, implicit vârfurile și hidratează
Omega 6 redă flexibilitatea și luciul (se găsește cu precădere în uleiul de cocos, migdale sau argan).
Omega 9 conține antioxidanți naturali și acizi grași și are efect antiîmbătrânire și rol de scut UV (se găsește în uleiul de Yangu și uleiul de argan).
Fierul este responsabil pentru reproducerea celulară și oxigenare, iar rezultatul duce la creșterea mai rapidă a părului și redensificarea capilară
Vitaminele A și E hidratează, oferă flexibilitate și repară firul de păr (o găsim în uleiul de cocos și în cel de argan).
De asemenea, e bine să fim atente și la produsele-cheie pentru obținerea de rezultate rapide și potrivite pentru primăvară. E recoamndat să alegem produse ușoare, cu absorbție rapidă, dar cu efect în profunzimea firului de păr:
Șampoane hidratante delicate care să nu încarce părul.
Balsamuri reparatoare și hidratante eficiente dar cu absorbție profundă. Ideal ar fi să folosim balsamuri cu pulverizare sau leave in.
Măști nutritive care se lasă să acționeze peste noapte.
Serumuri, uleiuri sau creme reparatoare pentru vârfuri despicate.
Produse de styling cu protecție termică inclusă sau pur și simplu protecție termică.