Ia câteva ciuperci, o lingură de ulei de măsline, puţin orez şi fă-te frumoasă! Noile soluţii împotriva îmbătrânirii pielii se găsesc la tine în bucătărie.
Hipocrate scria că ar trebui să lăsăm mâncarea să fie doctorul nostru. După mai bine de două mii de ani, cercetătorii cred că această replică înţeleaptă explică ceea ce vedem în oglindă. Tot mai mult, femeile pot trata liniile fine, petele, pielea arsă de soare sau ternă cu ingrediente care se găsesc în farfuriile noastre. Alimentele cunoscute a fi bune pentru ten sunt uneori mai eficiente aplicate local decât înghiţite – astfel, o concentraţie mai mare de substanţe active ajunge în piele.
Din păcate, asta nu înseamnă doar că trebuie să adaugi ananas într-un scrub, pentru că acesta calmează tenul, sau să amesteci crema de faţă cu suc de rodie, pentru că e antioxidant. Eficienţa nu se bazează doar pe ingrediente folosite separat – anumite extracte trebuie special preparate pentru a acţiona corect. Deci, dacă vom ţine cont de înţelepciunea veche şi ne vom baza pe ştiinţa modernă, va fi greu de ghicit vârsta pielii noastre.
Ciuperci antirid
Există ceva magic la ciuperci. Toate conţin proteine, lipide şi fenoli şi sunt bogate în vi-tamine şi aminoacizi. Dar se ştie foarte bine că unele specii au antioxidanţi puternici, sunt antiinflamatoare sau, aplicate local, inhibă activitatea tumorilor. De asta, experţii cred că ele vor deveni un ingredient antirid puter-nic. Mai mult, cercetătorii brandului cosmetic Aveeno au descoperit că ciupercile shiitake şi mannentake ajută la prevenirea carenţelor de colagen şi elastină, iar experţii Menard au folosit, în gama Embellir, ciupercile reishi roşii şi negre, pentru că extractele lor prelungesc viaţa celulelor pielii şi repară genele deteriorate de radicalii liberi.
Orezul e antioxidant
Japonezele folosesc de se-cole tărâţele sau boabele de orez, pe care le introduc în produsele pentru faţă, pentru prevenirea ridurilor. Acum, există studii care demonstrează că acesta acţionează precum acidul glicolic, exfoliind pielea, iar cercetătorii Garnier au găsit o proteină din orez care conţine nouă aminoacizi esenţiali, ce îmbunătăţesc sinteza colagenului. Un alt beneficiu este absorbţia sebumului. Departamentul de cercetare L’Occitane a descoperit că orezul roşu are un efect matifiant şi poate restabili echilibrul natural al pielii. Alte studii arată că acidul din orez accelerează refacerea celulelor pielii, boabele fermentate au rol hidratant, iar extractul de orez purpuriu acţionează ca un antioxidant.
Merele reduc inflamaţiile
Zicala „Un măr pe zi ţine doctorul departe“ a fost demonstrată ştiinţific. „Phloretinul e un antioxidant puternic, pe care îl putem obţine numai dacă mâncăm mere cu tot cu coajă. El poate neutraliza un număr mare de specii de radicali liberi, reducând pigmentarea pielii şi inflamaţiile“, spune dr. Dana Popoiu, medic specialist dermatolog la Dermestetica – Dermatology&Aesthetic Center. Experţii Yves Rocher au constatat că în inima mărului există o moleculă din zahăr – pectina – cu ajutorul căreia au elaborat extractul activ antirid, numit oligozide din măr, care stimulează producerea proteinelor prezente în piele, indispensabile în asigurarea legăturilor dintre celule.
Acizii graşi Omega 3, regăsiţi îndeosebi în peşte, au beneficii hidratante şi antiinflamatoare pentru piele, dacă sunt aplicaţi pe zonele cu probleme. Specialiştii Garnier au adăugat ambii acizi Omega 3 şi Omega 6 în produsele din gama Nutritionist, pentru că cercetările lor au arătat că aplicarea unui produs cu aceşti acizi direct pe piele întăreşte bariera celulară, iar apa nu poate ieşi în exterior, ceea ce înseamnă o piele hidratată mai mult timp.
Roşii anti-arsuri
Există mai multe studii asupra beneficiilor ingerării lycope-nului din roşii decât asupra aplicării lui locale. Dar se ştie că acesta e un excelent antioxidant care poate trata arsurile acute ale pielii, prin reducerea inflamaţiilor. Cercetătorii din Italia au ajuns la concluzia că lycopenul oferă o protecţie sporită împotriva razelor UV nocive, când e combinat cu vitaminele A şi E, şi sugerează că e mult mai binefăcător pentru piele, combinat cu alţi antioxidanţi.
Ne îndopăm cu ele de când oamenii de ştiinţă le-au celebrat pentru prima dată puterea antioxidantă. Acum, sunt o nouă speranţă împotriva răului care cauzează petele pigmentare. Într-adevăr, pentru albirea petelor semnificative, secretul este hidrochinona, dar pentru cele mai deschise, rodia conferă o îmbunătăţire moderată. Experţii cred că rodia,în amestec cu alţi antioxidanţi (ceai verde), ajută la diminuarea hiperpigmentării, prin reducerea inflamaţiilor şi încetinirea producţiei de melanină, iar ultimele studii spun că ea poate calma pielea şi elimina roşeaţa după câteva ore petrecute în soare.
Uleiuri protectoare
Uleiurile dietetice conţin lipide, de care celulele pielii au nevoie pentru a se menţine sănătoase. Rolul lor primar este să refacă bariera protectoare a pielii, în special când aceasta se usucă, dar studiile medicale dezvăluie şi alte beneficii. Uleiul de şofran conţine acid oleic şi linoleic cu proprietăţi antiinflamatoare, iar cel de măsline are componente polifenolice, care protejează pielea de atacul razelor de soare cancerigene.
Foto: Shutterstock