Cum să obţii un look de Hollywood

.

Umbre satinate, culori calde, pomeţi accentuaţi! Violeta Meyners vine cu un set de trucuri care te vor învăţa să radiezi pe tot parcursul zilei!
Oricine arată bine la lumina lumânării, când culorile fosforescente şi difuze se plimbă pe faţă şi te fac să radiezi. Strălucirea aceea o poţi crea oricând foarte uşor, cu produsele potrivite, cu atât mai mult în sezonul acesta, pentru că se poartă machiajele cât mai aproape de natural. Look-ul te va ajuta în primul rând să ascunzi acele câteva riduri fine! În plus, noile formule şi culori sunt atât de pure, încât le poţi folosi pe întreaga faţă, ochi, pomeţi şi buze, fără ca trăsăturile tale să pară că ar fi în competiţie pentru atenţie.
Nu uita însă de produsele de îngrijire zilnice, care sunt necesare pentru ca tenul tău să aibă o bază sănătoasă! Eu îmi menţin pielea fină cu uleiul hidratant de la Anastasia Beverly Hills. (În România, poţi găsi produse cosmetice şi de îngrijire a feţei marca Anastasia în salonul deschis pe Calea Victoriei, la parterul hotelului Radisson din Bucureşti).

► Pasul 1: Pregăteşte pleoapele! Înainte de a aplica fardul care să-ţi creeze umbre, întinde pe toată suprafaţa pleoapei fond de ten sau un primer, o bază, care va ajuta fardul să-şi păstreze culoarea. Alege o singură gamă de culori, de la foarte deschis la întunecat, în niciun caz culori contrastante.

► Pasul 2: Aplică fardul de culoare deschisă ca bază până aproape de sprâncene, apoi o nuanţă mai închisă pe jumătatea pleoapei. Dacă vrei să accentuezi şi mai tare ochii, foloseşte cea mai închisă culoare din gama aleasă de tine pentru a trasa o dungă chiar în locul unde foloseşti de obicei dermatograful sau tuşul.

► Pasul 3: Pomeţii tăi trebuie să arate cât mai natural vara aceasta! Aplică circular, cu degetele, un blush-cremă şi insistă până ce culoarea devine difuză şi ajungi la strălucire naturală.

► Pasul 4:  Pentru buze recomand un ruj mat. Evită glossurile puternice! Prea mult sclipici va crea un contrast puternic între buze, pomeţi şi ochi! Dacă ai accentuat ochii şi pomeţii, buzele tale trebuie doar definite. Poţi folosi chiar un creion pentru a le da contur şi un ruj de o nuanţă caldă!

    
Vedete din Romania Vedete internationale