Acum trebuie să faci imposibilul posibil: rezervă-ţi o zi doar pentru tine şi răsfaţă-te la maximum! Avem noi câteva idei, tu trebuie doar să le pui în aplicare.
RELAXEAZĂ-TE CU MULTĂ SPUMĂ
Ai nevoie doar de un răgaz de 20 de minute, de o spumă de baie cu o aromă pe care o adori şi de câteva lumânări parfumate. Datorită apei călduţe, porii sunt deschişi, iar pielea ta va fi şi mai receptivă la cremele sau loţiunile pe care le vei aplica. Ca să împuşti doi iepuri dintr-o dată, atunci când le aplici profită de ocazie şi masează-ţi corpul cu mişcări delicate. Insistă în zonele pe care ştii că, din grabă, le neglijezi de obicei: călcâie, coate, decolteu. Pentru zonele cu probleme (fese, abdomen şi coapse) foloseşte creme speciale, tonifiante şi aplică-le folosind mişcări ceva mai energice.
MIEREA, ALIATUL FRUMUSEŢII TALE
O poţi folosi cu succes atât ca îndulcitor, având în vedere că este mult mai sănătoasă ca zahărul, cât şi ca ingredient de bază al măştilor pentru faţă. După o baie de abur (adaugă în vas şi un pic de rozmarin sau flori de muşeţel), prepară-ţi o mască din miere călduţă şi gălbenuş de ou sau argilă. Lasă compoziţia să acţioneze timp de 30 de minute, apoi îndepărteaz-o cu apă călduţă. Pe lângă faptul că are un efect hidratant, mierea mai aduce un beneficiu extrem de important: absoarbe impurităţile de pe piele, conferindu-i strălucire. Aşa că, după aplicarea măştii îţi recomandăm să închei apoteotic ritualul, aplicând o cremă tot pe bază de miere. Nu uita să întinzi crema şi în zona gâtului şi a decolteului.
MÂINI FERICITE
Frigul este unul dintre cei mai mari inamici ai mâinilor. Şi să nu uităm de detergenţi! În această zi specială, aşadar, trebuie să acorzi şi mâinilor o atenţie deosebită. Înainte de a-ţi face manichiura, ţine mâinile timp de 15 minute într-un bol cu ulei de măsline călduţ. După aceea, masează-ţi coatele şi genunchii cu acelaşi ulei.
RESPIRĂ CORECT
Respiraţia ca la carte este un factor esenţial, care ne influenţează foarte mult starea de spirit. Aşa că îţi propunem un exerciţiu pe care ar fi bine să-l pui în practică ori de câte ori ai posibilitatea: întinde-te pe spate, cu mâinile pe lângă corp. Inspiră pe nas, în timp ce numeri până la 4, ţine-ţi respiraţia timp de 4 secunde şi apoi expiră, pe acelaşi ritm (numărând până la 4). Repetă acest exerciţiu simplu de încă 7 ori.