Ca să ai pielea mereu frumoasă și strălucitoare, trebuie să știi care sunt cele mai bune produse pentru tine. Iată cum poți alege cea mai bună cremă hidratantă:
Pentru că există numeroase produse hidratante din care poți alege, nu ai cum să stai și să citești lista de ingrediente pentru fiecare în parte. Ca alegerea cremei sau loțiunii potrivite să fie cât mai ușoară și rapidă, trebuie doar să ai în vedere câteva lucruri:
Primele cinci ingrediente
Uită-te cu atenție după cele mai des întâlnite ingrediente active din creme și loțiuni, precum lanolină, glicerină sau vaselină (petrolatum). Acestea au cele mai mici șanse să creeze reacții alergice, așa că ar trebui să se afle în primele cinci ingrediente. De asemenea, dacă loțiunea conține și alcool, acesta ar trebui să se afle cât mai aproape de sfârșitul listei de ingrediente.
Alege și protecția solară
Dacă nu te dai în fiecare zi cu cremă cu protecție solară, însă nu ratezi niciun moment să te dai cu loțiune hidratantă, poți profita de gradul de FPS. În special pe timp de vară alege produse care au și protecție solară de cel puțin 30 – trebuie să cauți cu atenție printre creme, dar cu siguranță o vei găsi pe cea mai bună pentru tine.
Cremă pentru fiecare tip de piele
Pielea de pe față este mult mai sensibilă decât cea de pe restul corpului, de aceea ai nevoie de o cremă specială și este important să cumperi produsul potrivit pentru tipul tău de ten – uscat, mixt sau gras. Un alt atu al cremelor de față este să le cumperi pe cele pe care scrie non-comedogenic, pentru că acestea sunt mai ușoare și nu îți astupă porii. Pe timp de vară ar trebui să îți cumperi creme mai ușoare, care nu încarcă tenul – cele sub formă de gel sunt bune pentru zilele toride, de exemplu.
Și pentru restul corpului trebuie să găsești crema cea mai potrivită: dacă ai pielea foarte uscată, poți folosi uleiuri organice – sunt foarte sănătoase și hidratează în profunzime. Dacă transpiri mult, ia-ți un gel care intră repede în piele, care nu astupă pori și care mai târziu nu începe să curgă pe tine din cauza căldurii.
Cremă hidratantă cu vitamina A
Retinolul, sau vitamina A, ajută pielea să se regenereze mai ușor, așa că este cel mai indicat să o folosești înainte de culcare, pe față. Însă cu grijă, pentru că există unele cazuri în care produsele de acest gen pot provoca iritații sau pot usca pielea.
De ce îți trebuie o anumită cremă hidratantă
Fiecare tip de ten are propriile nevoi, de aceea este important să îi oferi produsele necesare, așa cum este cazul și cu pielea de pe restul corpului. O piele hidratată și îngrijită este frumoasă, strălucitoare și sănătoasă, în plus ridurile vor deveni vizibile abia mai târziu.
Foto: Shutterstock