Frumuseţe: ProFracţional te scapă de vergeturi şi riduri
.
La ce să mă aştept după un tratament?
O uşoară înroşire şi edematiere (umflare) a pielii este normală după tratament. Dacă edemul poate dispărea după o zi, roşeaţa poate persista câteva zile, urmând să dispară treptat. Imediat după tratament, urmele microcolumnelor vor fi aproape invizibile. Vei avea însă o senzaţie de uşoară arsură solară, care va dispărea în scurt timp.
Care sunt rezultatele finale?
Remodelarea zonelor care conţin riduri sau cicatrici se poate observa încă de a doua zi după tratament. După 2 săptămâni rezultatul este mult mai evident. Cicatricile vor fi mult mai aplatizate, iar ridurile mult mai şterse. Tratamentul cu ProFracţional aduce şi un alt beneficiu: vindecarea pielii se face mult mai rapid decât în cazul unui peeling profund, efectuat la aceeaşi adâncime si care ar fi necesitat anestezie generala.
Ce zone pot fi tratate?
Tratamentele cu ProFracţional sunt sigure pentru orice tip de piele şi pot fi aplicate în orice zonă a corpului unde se doreşte o îmbunătăţire a aspectului pielii. Cele mai populare zone sunt faţa, gâtul, decolteul şi abdomenul. ProFracţional se poate aplică, de asemenea, şi pe orice zonă a corpului care prezintă vergeturi.
De câte tratamente voi avea nevoie?
O îmbunătăţire considerabilă se poate observa şi după primul tratament. Există afecţiuni care necesită doua sau mai multe tratamente spaţiate la 2-6 săptămâni. Rezultate foarte bune se obţin dacă în aceeaşi şedinţă se aplică mai întâi MicroLaserPeel urmat de ProFracţional pe întreaga suprafaţă a feţei sau în regiunile unde sunt prezente riduri sau cicatrici.
După tratament este important ca ţesuturile tratate să rămână moi şi pliabile în decursul vindecării, de aceea este esenţială utilizarea unei creme speciale pe care o vei primi după intervenţie. Sunt interzise expunerile la soare, solar şi loţiunile autobronzante. Dacă ieşirile în aer liber nu pot fi evitate, cremele cu factor de protecţie SPF-30 sunt obligatorii. Articol scris de Dr. Dana Miricioiu, Chirurg plastician, microchirurgie reconstructiva www.classmedispa.ro