Viaţa e prea scurtă pentru a irosi timpul luptându-te cu textura părului tău. Descoperă chiar acum ce trebuie să faci ca şuviţele năbădăioase să te asculte! Află secrete pentru părul rebel.
Se pare că întotdeauna ne dorim ce nu avem. „Toată viaţa mea mi-am dorit păr drept. Eu îl ţin lung pentru că îl am creţ, altfel mi-ar plăcea până la umăr”, spune Mihaela Rădulescu. Majoritatea dintre noi ne luptăm zilnic cu părul; încercăm să-l ondulăm sau să-l îndreptăm, pentru a obţine ce ne dorim, în loc să trăim cu ceea ce avem. Dar, dacă ne vom accepta textura cu care ne-am născut, Cristina Trohani, hair-stilist la Cristina Trohani Hair Studio, spune că vom trece de la un păr dificil la unul care poate arăta sexy.
Dacă ai firul subţire şi lipsă de volum
Multe dintre noi sunt tentate să exagereze cu produsele pentru textură, din dorinţa de a-l face să pară mai des, dar orice păr fin are nevoie de volum în locurile potrivite şi de o tunsoare care să-l facă să strălucească.
Mai mult volum pentru părul tău
Cea mai bună tunsoare: Cea mai bună soluţiesă te înţelegi cu părul moale este să îl ţii pe tot la aceeaşi lungime, pentru că asta îl face să pară bogat. Tăieturile drepte şi bretonul sunt perfecte – încearcă un bob, pentru că maximizează efectul de bogăţie şi strălucire. Filarea vârfurilor este un „nu” absolut, pentru că părul fin are nevoie de greutate acolo. Şi niciodată nu lăsa un stilist să folosească briciul în părul tău, pentru că rişti un cap plin de fire de păr dezordonate.
Produse care-ţi vor schimba viaţa:
Un spray pentru volum, pentru a crea textură, şi un fixativ de strălucire, care să ajute părul să nu mai fie alunecos şi să nu mai stea lipit de cap.
Ustensile must-have: Un ondulator cu un tub cât mai gros – nu există ceva mai potrivit pentru a conferi volum părului.
Do: Părul fin se îngraşă mai repede decât alte tipuri de păr, aşa că extravolumul la rădăcini va elimina îngrăşarea lui imediată. De asemenea, ia în calcul colorarea părului – pigmentul din vopsea umple firul de păr, făcându-l să pară mai gros.
Dont: Renunţă la cozile joase, care fac părul fin să pară şi mai rar. Şi nu-ţi îmbiba părul de spray de strălucire, pentru că va părea gras. Mai bine pulverizează-l în aer şi treci pe sub norul format.
Dacă ai părul creţ şi neastâmpărat
Oricine are bucle ştie că ele au dezavantajul de a fi rebele. „Îngrijirea lui e dublă faţă de a părului drept, în primul rând la descâlcit. Problema e că dacă-l descurci seara, a doua zi nu mai e la fel de creţ”, povesteşte Mihaela Rădulescu.
Coafură: Cum să porţi buclele în funcţie de lungimea părului
Cea mai bună tunsoare: Dacă ai bucle mici, nu te tunde scurt. Lungimea conferă definire şi previne electrizarea. O tunsoare cu părul filat menţine buclele strânse. Părul creţ arată bine şi cu un breton crescut până la nivelul bărbiei şi mai lung spre spate. De asemenea, ia aminte că unii stilişti sunt mai buni ca alţii când vine vorba de tunderea părului creţ.
Produse care-ţi vor schimba viaţa: Un serum care să hidrateze şi să protejeze de căldura aparatelor de coafat, o spumă pentru bucle şi un spray pentru strălucire. Sunt binefăcătoare mai ales dacă ai părul aspru şi pare mai puţin strălucitor, pentru că nu există o suprafaţă netedă să reflecte lumina.
Ustensile must-have: Un uscător de cel puţin 1800 de waţi, cu difuzor. Secretul este să nu te opreşti până când părul nu este complet uscat, altfel se va electriza.
Do: Pentru bucle definite, aplică spumă, ia şuviţe mici de păr şi răsuceşte-le pe deget, apoi usucă părul cu difuzorul, ţinând capul în jos.
Dont: Dacă speli părul creţ foarte des, se va usca şi mai rău. Şamponează-l de două ori pe săptămână şi foloseşte un balsam foarte hidratant, la final. Balsamul fără clătire îmbracă firul de păr, creând o barieră rezistentă la umiditate.
Foto: Shutterstock