Frumuseţe: Cum să ai un păr frumos toată vara

.

Vara, razele ultraviolete nu îţi afectează numai sănătatea pielii, ci şi pe cea a părului. Iată de ce acum părul tău are nevoie de mai multă atenţie şi de o îngrijire specială. Iată cum îl poţi pastra viguros şi strălucitor chiar şi la temperaturi caniculare.
În această perioadă a anului, soarele este extrem de puternic, iar radiaţiile UV au atins cote foarte ridicate. Dacă mergi la piscină, la ştrand sau la mare, în câ­teva zile, căldura, clorul sau sarea îţi pot degrada puternic podoaba capilară. O primă măsură ar fi ca ori de câte ori ieşi în soarele puternic să-ţi acoperi capul, fie cu un baticuţ, fie cu o pălărie uşoară de paie, mai ales dacă obişnuieşti să-ţi vopseşti părul. În plus, pentru îngrijire, foloseşte produse naturale, specifice tipului tău de păr. Poţi chiar să-ţi prepari singură o mască, pe care să o aplici acasă. Dar, pe lângă asta, trebuie să-ţi iei şi alte măsuri cărora deşi poate nu le dădeai importanţă, te vor scoate din impas.
10 plante pentru îngrijirea părului

Cum te fereşti de ultraviolete

În funcţie de perioada din zi, de poziţia soarelui pe cer şi densitatea norilor, razele UV au un anumit indice. Cel mai ridicat indice şi mai periculos este după prânz. De aceea, medicii recomandă evitarea expunerii la soare între orele 10 şi 17. Nu renunţa să porţi ceva pe cap nici când sunt nori, pentru că unii dintre aceştia chiar ridică indicele razelor UV. Iar când nu vrei să porţi nimic, strânge-ţi părul. Vei reduce suprafaţa expusă la soare şi implicit riscul de a-l arde.
Protejează-ţi tenul de razele UV! Foloseşte crema cu unt de shea!

E vopsit? Acordă-i o atenţie sporită

Dacă ai părul vopsit, care este oricum afectat de acţiunea substanţelor chimice, trebuie să acorzi îngrijirii lui o atenţie deosebită. Expunerea la soare accentuează şi mai mult procesul de deteriorare, aşa că este necesar să îţi întreţii părul cu produse special concepute. Specialiştii spun că substanţele benefice sunt uleiul de jojoba, keratina şi extractul din germeni de grâu.

Trucuri mici, efecte maxime

► După intrarea în mare sau în piscină, clăteşte-ţi părul cu apă pentru a îndepărta sarea, respectiv clorul.
► Udă-ţi părul şi înainte de a intra în bazin, pentru că firele deja ude absorb mai puţin clor.
► Efectele razelor UVA şi UVB pot fi diminuate şi cu ajutorul uleiurilor naturale, care acoperă părul cu o peliculă foarte fină. Îl poţi proteja şi cu ulei de măsline sau de susan. Acestea nu lasă apa să intre în păr şi împiedică evaporarea apei deja existente în interiorul firelor, prevenind deshidratarea.
► După expunerea la soare, foloseşte un şampon regenerator.
► Balsamul este foarte important pentru protejarea părului. Nu uita să-l foloseşti după fiecare spălare.
► Evită, măcar în perioada caniculară, folosirea uscătorului de păr, a plăcii sau a ondulatorului. Îţi degradează părul. După spălare, tamponează-ţi părul cu un prosop, şi lasă-l să se usuce liber.
► Pentru un plus de strălucire, pune oţet în apa cu care te clăteşti.

    
Vedete din Romania Vedete internationale