Cremele speciale pentru zona ochilor sunt absolut inutile! Singura lor utilitate este aceea de a ne face să cheltuim bani în plus pe produs cosmetice. Vezi cine spune asta şi de ce!
Cea care ne avertizează în legătura cu păcăleala cremelor de ochi se numeşte Paula Begoun şi este cunoscută în SUA drept „The Cosmetic Cop”. Deşi are propria linie de cosmetice şi ar putea profita de pe urma clientelor credule, Paula ne spune adevărul despre cremele destinate zonei de sub ochi: „Nu ai niciun motiv să-ţi iroseşti banii pe un produs separat destinat special pielii din jurul ochilor!”
„Sunt false toate miturile pe care le-ai auzit despre cremele de ochi care sunt special formulate pentru pielea sensibilă şi subţire din jurul ochilor, pentru cearcne sau pentru riduri.”
Paula mai spune că atunci când cumperi o cremă de ochi primeşti pur şi simplu o cremă de faţă obişnuită, dar ambalată la tub mai mic şi vândută la
Cremele de ochi nu conţin ingrediente speciale
Fă acest mic experiment: compară lista cu ingrediente de pe ambalajul unei creme de ochi cu cea de pe ambalajul unei creme de faţă. Vei vedea că nu este nicio diferenţă majoră, ba chiar în unele cazuri ingredientele sunt identice.
“Mai mult, niciun studiu nu a identificat un ingredient sau o combinaţie de ingrediente care să fie necesare pielii de sub ochi, dar să nu fie necesare pielii de pe restul feţei”, spune Paula Begoun.
Experta mai spune că acele creme speciale pentru combaterea cearcănelor sunt ineficiente. Nu există studii care să demonstreze că un anumit ingredient poate elimina sau reduce cearcănele atunci când ele sunt moştenite genetic. Cauzele cearcănelor moştenite genetic sau provocate de vârstă nu pot fi combătute cu o simplă cremă.