Femeile din Venezuela iau măsuri disperate în încercarea de a face rost de bani pentru mâncare sau pentru a putea părăsi țara. Ele își vând părul, care mai departe este vândut celor care fabrică extensii și peruci.
Potrivit BBC News, din puținii bani pe care îi obțin, femeile cumpără hrană, medicamente sau scutece pentru copii.
În apropiere de granița cu Columbia, un bărbat se plimbă printre cei care încearcă să fugă din țară și strigă: „Cumpărăm păr”. Zilnic, aproximativ 2.000 de femei vin la el, în speranța că astfel vor avea bani pentru a trece granița.
În funcție de lungimea părului, venezuelencele primesc între 60.000 și 180.000 de pesos columbieni (între 20 și 60 de dolari).
„Sufăr de artrită și trebuie să îmi cumpăr medicamente. Nu sunt mulți bani, dar măcar o să pot să îmi iau pastile pentru durere”, a afirmat Celina Gonzales, o femeie de 45 de ani.
„Sunt aici pentru că nu mai am nimic de mâncare”, a spus o femeie care a încercat să își vândă părul, însă a fost refuzată pentru că este prea scurt și prea fin.
„Când vin să își taie părul este pentru că au ajuns într-o sărăcie extremă și singura lor șansă să mai facă rost de bani este să își vândă părul”, a precizat un bărbat care cumpără părul femeilor din Venezuela.
Venezuela se află în plin colaps economic. Țara se află într-o criză atât de mare, încât moneda națională a fost depășită și de aurul virtual dintr-un joc. Mai mult, aici, o simplă ceașcă de cafea a devenit o delicatesă.
Sursă foto: 123rf.com