De ce să-ţi faci breton?

.

După ce tunsoarea sa a făcut înconjurul lumii, Katie Holmes a devenit un style icon – atât de marcant poate fi bretonul. Hair-stylistul Geta Voinea îţi spune cum să obţii şi tu unul corect.
Pe măsură ce mania bobului începe să se stingă şi revin tunsorile asimetrice sau chiar băieţeşti, bretonul capătă din nou un mare interes.  Astfel, îndemânarea stiliştilor poate decupa forme foarte interesante pe fruntea oricui. Iată care sunt ispitele acestuia:
Bretonul are aceeaşi importanţă ca şi machiajul. Îţi face privirea să pară mai pătrunzătoare, îţi subţiază faţa şi îţi dă un aer inocent, tineresc.
Îţi permite să-ţi schimbi lookul, fără a sacrifica lungimea părului. Scurtează-l doar pe acela de pe frunte şi… uau, eşti alta!
Îţi „alină” dimineţile. Bretonul îţi defineşte stilul, deci nu mai ai nevoie de eforturi deosebite pentru a obţine unul. Nu trebuie decât să-l tunzi o dată la patru săptămâni. ãUnii stilişti o fac chiar gratis pentru clienţii fideli”, afirmă Geta.
Este versatil! Îndepărtează-l de pe frunte cu un ac simplu, pe timpul zilei, şi cu unul strălucitor, seara. Efectul e uluitor!

Contează pe forma feţei

Când îţi doreşti o schimbare, dar nu radicală, bretonul este soluţia ideală. ãÎn momentul în care te hotărăşti să faci acest pas, trebuie să ţii cont, mai întâi de toate, de forma feţei”, spune Geta:
Faţa ovală. În acest caz, te poţi considera norocoasă. Poţi purta practic orice tip de breton, de la unul drept, paralel cu sprâncenele, până la unul asimetric sau scurt.
Faţa rotundă. Persoanele cu faţa rotundă au, de obicei, fruntea îngustă, de aceea este indicat să poarte bretonul mai lung, pentru a le conferi un aspect alungit. Bretonul asimetric sau cel pieptănat într-o parte, cu volum, vor masca faţa rotundă, alungind-o.
Faţa pătrată. Dacă ai forma feţei pătrată, îţi poţi îndulci trăsăturile alegând un breton lung şi filat asimetric, însă, în general, bretonul nu este recomandat pentru această formă a feţei.
Faţa alungită. De această dată, rolul bretonului este să creeze senzaţia de lăţime. Poţi opta pentru un breton asimetric sau pentru unul pieptănat în lateral.
Faţa-diamant. Trebuie să eviţi tunsorile ce lasă fruntea descoperită, însă nu este cazul să îţi faci griji, chiar dacă faţa ta are această formă, poţi totuşi experimenta o gamă largă de coafuri, lungimi sau tunsori.

Cât de des pot folosi placa?

Placa pentru îndreptat părul nu vatămează firul atât timp cât ţii cont de nişte reguli elementare. ãBretonul nu trebuie să fie ud când îl îndrepţi. De asemenea, nu te opri pe o şuviţă mai mult de două secunde, pentru că se dehidratează mai mult decât ar fi necesar”, spune hair-stylistul.

Încearcă acasă (fără să greşeşti)!
Tăierea bretonului pentru prima dată intră, definitiv, în categoria ãnu încerca asta acasă”. Însă, după ce profesionistul ţi-a trasat o formă, poţi să-i menţii forma şi singură. Ca să eviţi un mic dezastru, urmează sfaturile  de mai jos ale Getei:
Pasul 1 – Spală-ţi părul şi usucă-l complet. Dacă-l tai în timp ce e umed şi pare mai lung, poţi sfârşi cu unul mai scurt decât cel dorit. Foloseşte o foarfecă mică, pentru a scurta treptat firele de păr.
Pasul 2 – Stai în faţa oglinzii din baie. Nu lăsa capul în jos, pentru că acest lucru va face ca părul să pară mai lung. Trebuie să ţii mâna liberă, în aer, ceea ce îţi va permite să tai câte puţin odată (dacă greşeşti, nu mai există cale de întoarcere!).
Pasul 3 – Începe de la mijlocul bretonului, ţinând foarfeca vertical, taie maximum trei milimetri,
într-o mişcare de jos în sus, în timp ce te îndrepţi
spre ureche. Întoarce-te în centru, fă acelaşi lucru şi pentru cealaltă jumătate, apoi ãevaluează-l” dacă vrei să fie mai scurt.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale