De ce ne cade mai mult păr toamna

.

Multe femei remarcă o cădere mai accentuată a părului la începutul anotimpului rece. Află dacă acest lucru este normal şi care este explicaţia.
Cercetătorii suedezi au ajuns la concluzia că toamna pierdem mai multe fire de păr ca de obicei. Dar nu anotimpul este de vină pentru acest lucru, ci mai degrabă ciclul de regenerare prin care părul nostru trece în mod regulat.

Dacă un ciclu normal de creştere a firului de păr durează undeva între doi şi trei ani, iar noi avem tot timpul fire de păr în creştere, fire în stagnare şi fire care cad, în mod normal nu ar trebui să remarcăm accentuări ale căderii părului niciodată, dacă nu avem probleme de sănătate.

Numai că cercetătorii suedezi au descoperit că în luna iulie firele de păr stagnează cel mai mult, din cauze necunoscute deocamdată, iar câteva luni mai târziu, în perioada lunii octombrie mai ales, firele care au stagnat cad, lăsând liberă calea unor noi fire de păr. Explicaţia stă în faptul că, în medie, perioada de stagnare a firelor de păr durează aproximativ trei luni, adică din iulie şi până în octombrie.

Aşadar, până când vom afla exact de ce firele de păr îşi stagnează creşterea în mijlocul verii, nu e cazul să intri în panică dacă la începutul toamnei începe să-ţi cadă mai multe fire de păr. Pur şi simplu, părul tău se regenerează.

Totuşi, dacă această cădere este considerabilă şi nu observi o îmbunătăţire a situaţiei după două-trei săptămâni, e cazul să mergi totuşi la medic, pentru a exclude o potenţială problemă de sănătate.

Foto: femei intinse pe frunze uscate/ Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale