Cu toate că foarte multe femei îşi taie cuticulele, specialiştii în sănătate nu recomandă deloc acest lucru – cuticulele au rolul de a proteja baza unghiei, iar în absenţa lor se pot produce infecţii dureroase.
Iată cum se îngrijesc corect cuticulele:
În primul rând, trebuie să ştii că este esenţial să îţi hidratezi permanent cuticulele. Dacă nu sunt hidratate suficient, cuticulele se pot rupe, pot deveni inestetice şi, după cum spuneam, pot provoca o mulţime de infecţii.
Odată hidratate, cuticulele se împing spre baza unghiei, cu un beţişor de bambus, evitându-se astfel tăierea lor. Poţi repeta acest proces ori de câte ori crezi că este nevoie. Iar dacă pielea mâinilor tale se usucă foarte uşor, o dată pe săptămână poţi apela la un tratament pentru mâini şi cuticule.
Tratament pentru pielea mâinilor, unghii şi cuticule
Pentru a-ţi prepara acest tratament ai nevoie de o linguriţă de cremă hidratantă pentru mâini şi o linguriţă de ulei de măsline, cocos sau avocado. Încălzeşte puţin amestecul rezultat, iar atunci când e călduţ aplică-l printr-un masaj delicat pe mâini, unghii şi cuticule. Pune-ţi o pereche de mănuşi şi aşteaptă aşa o jumătate de oră, până când tratamentul îşi face efectul. La final, mâinile tale vor fi catifelate şi cuticulele îşi vor fi primit doza necesară de hidratare.
Foto: cuticule, manichiura/ Shutterstock