Părul ondulat și creț este special! Dar tocmai din acest motiv este destul de greu de îngrijit, așa că iată în rândurile de mai jos cum să ai grijă de părul creț și ondulat!
Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă… purtătoarele de păr creț și ondulat este electrizarea sau efectul cunoscut sub denumirea de „frizz“. Această problemă este generată de gradul destul de mare de deshidratare al firului de păr. Onduleurile fac mai dificilă pătrunderea uleiurilor naturale în interiorul firului, împiedicând hidratarea optimă. Astfel, părul devine uscat, își pierde din flexibilitate și este mai sensibil la agresiuni.
Ce soluții ai?
Ai grijă să alegi produse de îngrijire, șampon și balsam de păr, însă create special pentru persoanele cu părul creț. De asemenea, este foarte important să nu agresezi suplimentar părul creț sau ondulat. Evită pe cât posibil aparatele de coafat, deoarece căldura emisă de acesta reprezinta încă un factor care contribuie la uscare și degradare.
Produsele de styling pe care le alegi contribuie la menținerea coamei tale! O spumă pentru bucle cu fixare ușoară și un produs anti-frizz te vor ajuta să îți controlezi buclele fără prea mult efort.