Cum să ai un păr sănătos și strălucitor și pe timpul iernii? Ține cont de următoarele sfaturi.
Citește și: 5 moduri prin care vei avea un păr mai lung și mai sănătos.
Nu uita de balsam
În sezonul rece, aspectul tern al părului este un lucru la ordinea zilei. Expunerea la frig și schimbările dese de temperatură sunt principalii factori responsabili de lipsa de luciu a firului de păr. „În timpul uscării părului și a expunerii la frig, apa se evaporă atât de la suprafață, cât și din interiorul firului de păr. Astfel, acesta își pierde elasticitatea și devine aspru și uscat. Primul pas ar fi folosirea balsamului după șamponare în mod regulat. Nu sări peste aceasta etapă, deoarece acest produs îi oferă părului tău strălucire”, recomandă Arabella Zadic, membru Design Team Sebastian Professional România.
Tratamente pentru un plus de strălucire
Un păr cu o structură de cheratină sănătoasă poate să rețină culoarea timp îndelungat, fără ca aceasta să-și piardă din intensitate și strălucire. Introdu în rutina ta de îngrijire tratamente speciale sau măști. „Poți apela și tratamente speciale sau măști pe bază de uleiuri naturale, menite să ofere strălucire părului, fără ca acesta să se îngrașe. Ai grijă să nu aplici uleiurile pe scalp, ci doar pe lungimea firului de păr. Este o etapă de îngrijire necesară pentru a păstra sănătatea părului tău”, adaugă specialistul Sebastian Professional România. „Înainte de coafarea termică este esențial să folosești un produs care îți protejează părul. Acesta infuzează o extra-doză de hidratare și luciul natural al firului”.
Alimente esențiale pentru un păr plin de vitalitate
Părul reacționează într-un mod similar tenului – o alimentație nesănătoasă își pune amprenta asupra sănătății podoabei capilare. O dietă echilibrată centrată pe vitamine și proteine îți va ajuta părul să crească sănătos, puternic și radiant. 90% din structura părului este alcătuită din proteine, acestea fiind necesare în procesul de creștere. Consumă carne slabă, ouă, legume și fructe de culoare portocalie (cartofi dulci, morcovi), nuci, pește și ouă pentru a-ți menține părul strălucitor și sănătos.
Foto: 123rf
Ultima modificare decembrie 27, 2017 9:00 am