Tunsoarea bob va rămâne întotdeauna un clasic când vine vorba de coafuri. Numeroase celebrităţi îşi poartă părul astfel de câţiva ani buni, iar cele care nu se îndură să-l taie, apar cu un bob fals pe covorul roşu. Uite cum poartă vedetele tunsoarea bob!
Ai putea gândi că bobul devine plictisitor după o vreme, însă lucrurile nu stau chiar aşa, iar vedetele au dovedit-o! Indiferent de lungimea pe care o alegi – sau cât de mult îţi creşte părul – tot îl poţi aranja într-un mod cu totul special.
Părul drept
Cu cărarea pe mijloc sau într-o parte, fie că porţi breton sau nu, dacă eşti în căutarea unei coafuri elegante, atunci îndreaptă-ţi părul, şi aranjază-l încât să stea cât mai „cuminte”. Una dintre vedetele care îl poartă aşa este frumoasa actriţă Marion Cotillard.
Părul ondulat
Chiar dacă ai părul drept în mod natural, poţi folosi ondulatorul ca să-ţi faci un bob creţ. Ai varianta onduleurilor largi, pentru un păr mai lung şi un aer boem – aşa cum îl poartă Jessica Alba – şi cea cu bucle mici, care să scoată în evidenţă cât de jucăuşă eşti. Dacă ai părul creţ în mod natural, cu atât mai bine!
Din anii 20
Se mai poartă anul acesta şi coafurile inspirate din epoca Jazz-ului, anii 20. Bucle „curate”, frumos aranjate, aşa cum poartă şi Katy Perry, îţi poţi face şi singură, cu ajutorul ondulatorului.
Vezi mai multe imagini în galeria foto de mai jos!