Ce poate fi mai simplu, ieftin și natural decât un deodorant făcut chiar de tine. Deodorantele și antiperspirantele de pe rafturile magazinelor conțin, de obicei, săruri de aluminiu, parfum sau alcool, substanțe ce pot afecta pielea pe termen scurt și lung.
Dedorantul tratează mirosul neplăcut al transpirației pe când antiperspirantele opresc transpirația.
Pentru a obține un deodorant natural ai nevoie de doar trei ingrediente.
Rețetă deodorant natural
Ingrediente
115 g unt de cocos
35 g bicarbonat de sodiu
30 g amidon de porumb
Opțional 1 linguriță de ulei esențial (lavandă, lemongrass)
Untul de cocos este componenta hidrantă a acestui deodorant. Bicarbonatul de sodiu este responsabil de neutralizarea mirosurilor neplăcute, iar amidonul absorabe picăturile de transpirație.
Uleiul esențial este opțional în acest deodorant. Acesta poate fi adăugat dacă țineți ca deodorantul să aibă un miros discret și plăcut.
Cum se prepară un deodorant ieftin și natural
Untul de cocos, dacă este în stare solidă se încălzește pentru a ajunge în stare lichidă.
Într-un bol se pun uleiul de cocos și uleiul esențial.
Se adaugă bicarbonatul de sodiu și amidonul și se amestecă până se obține o pastă.
Deodorantul se ține la rece într-un recipient de deodorant mai vechi sau într-un borcan.
Sursa foto: 123rf
Ultima modificare iunie 23, 2016 1:00 pm