Cum îți dai seama că ai părul uscat sau deshidratat? Testul simplu de făcut acasă și sfaturi pentru un păr sănătos

.

Ai un păr arsul, ai folosit foarte mult placa și ondulatorul și soluțiile pe care le ai la îndemână nu sunt numeroase? Dacă nu știi cum să repari lucrurile înainte de sărbători, poți apela un specialist.

Alesea este hair treater și nu lucrează cu produse care ar putea dăuna sănătății părului sau scalpului. Ea nu decolorează, nu vopsește, ea tratează.

Adevărul despre uleiurile pentru păr: de ce nu hidratează și ce alternative sunt mai eficiente

Sărbătorile aduc cu ele nu doar bucurie și atmosferă festivă, ci și o serie de evenimente și întâlniri sociale, în care dorim să arătăm și să ne simțim cât mai bine. Părul sănătos și strălucitor este un element esențial pentru o imagine impecabilă. Dar ce faci atunci când ai părul uscat și ai încercat tot felul de soluții pentru a-ți hidrata parul?

Iată ce spune Alesea Ilie, hair treater, cunoscută în lumea online pentru sfaturile simple și utile pe care le dă urmăritoarelor sale de pe Instagram și Tik-Tok pentru a avea un păr mai frumos și mai sănătos. Ea vine cu o serie de explicații legate de modul în care poate fi tratat acasă un păr uscat și demontează mitul conform căruia uleiurile hidratează.

Uleiurile pentru păr: hidratare sau iluzie?

Deși recomandate pentru beneficiile pe care le-ar avea, uleiurile ne pot face mai mult rău decât. În primul rând, dacă nu spălăm bine părul după utilizarea unui produs de acest gen, acesta poate arăta îmbâcsit și murdar.  

“La o simplă căutare pe internet, vei găsi tot felul de rețete și liste de uleiuri care, aplicate pe păr, promit să-ți hidrateze firele de păr – soluții simple și accesibile la tine acasă. Cu această informație, am crescut și eu!

Pe o perioadă de câțiva ani am folosit și eu tot felul de uleiuri pe scalp și lungime, iar părul meu la un simplu pieptănat se rupe, iar dacă nu îl spălăm bine, părul arăta îmbâcsit și murdar. Însă, odată ce am început să învăț mai multe despre păr și scalp, urmând mai multe cursuri de tricologie, informațiile aflate mi-au dat lumea peste cap în privința a ceea ce știam despre păr și uleiuri. Așa am realizat că informațiile mele anterioare erau departe de adevăr.

Firul de păr absoarbe apa și aproximativ 12% din compoziția sa este apă, iar capacitatea de a o reține face ca firul să fie hidrofil. Atunci când pierde apă, părul devine încurcat, lipsit de flexibilitate și se rupe. Mai ales în cazul părului supus proceselor chimice, acesta devine mai uscat și mai dificil de coafat. Acum probabil te gândești că dacă aplici ulei pe păr, acesta se va hidrata – dar nu! O dată aplicat pe păr, uleiul este un element hidrofob, opus apei și nu poate fi absorbit de părul nostru”, spune Alesea Ilie, pentru UNICA.ro.

Cum știi că ai părul uscat

Vrei să știi dacă ai părul uscat, asta ca să înțelegi care este îngrijirea de care are nevoie? Un simplu gest poate elucida misterul. “Aceasta este o etapă importantă și te voi învăța cum să faci testul la tine acasă. Odată părul proaspăt spălat și umed (fără să aplicăm produse de styling), vom lua câteva fire, le vom înfășura ambele capete în jurul degetelor și vom întinde ușor. Dacă părul este aproape imposibil de întins sau se rupe, atunci părul este uscat și are nevoie de hidratare.

Dacă părul se întinde foarte puțin și revine, atunci ai părul hidratat. Mai există și posibilitatea ca părul să se întindă foarte mult și se comportă ca o gumă. Atunci, cel mai probabil din cauza decolorării sau a ustensilelor de coafat, structura firului de păr este grav afectată și ai nevoie de tratamente profesionale și este imposibil de tratat acasă”, adaugă specialistul.

De ce se recomandă atunci uleiurile?

“Funcția acestora este de a MENȚINE hidratarea. Uleiul crează o peliculă în jurul firului de păr și nu permite apei din păr să iasă. Dar dacă ai părul deja uscat, uleiul nu este o soluție pentru tine”, precizează Alesea Ilie, hair treater, pentru UNICA.ro.

Citeşte și: Tunsoarea anului 2024 te întinerește cu 10 ani. Ce stil de coafură va fi la modă în noul an

Citeşte și: Cum faci să reziste mai mult vopseaua pe păr. 7 trucuri de la specialiști

Citeşte și: 12 sfaturi pentru îngrijirea părului de la experți de top

Citeşte și: Tunsoarea Lindei Evangelista revine în tendințe. Ce coafură mai putem adopta în acest sezon

Cum îți hidratezi corect părul

Dacă vrei să face ceva pentru părul tău, e esențial să îl hidratezi cu o mască. E important să o lași să acționeze timp de câteva ore, apoi rezultatele se vor vedea. “Dacă dorești să îți hidratezi părul, atunci ai nevoie de o mască hidratantă pe bază de proteină hidrolizată, aminoacizi, vitamine și minerale, serumuri etc.

Măștile pentru păr sunt preparate în laboratoare, de chimiști specializați care modifică structura moleculară a ingredientelor benefice firelor de păr, astfel încât acestea să ajungă cât mai adânc în firul de păr. Cu cât vei lăsa o mască favorabilă firului tău de păr să acționeze pe o perioadă mai îndelungată (de câteva ore) cu atât părul va arăta mai sănătos și plin de viață.

La final, pe părul uscat și coafat, putem aplica o picatură de ulei în palme și să trecem cu mâinile prin păr, astfel nu vom risca să pierdem hidratarea din păr făcută cu ajutorul măștilor profesionale.

În sezonul rece trebuie să fim atente să hidratăm corect părul, mai ales că la frig, apa din firul de păr își schimbă consistența, și din această cauză nu mai are elasticitate și devine casant. Cu cât părul este mai hidratat corect și vom folosi protecție termică, cu atât se păstrează sănătatea părului”, susține Alesea Ilie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton