Îngrijirea părului creț poate fi o provocare. De aceea, UNICA.ro a aflat care sunt produsele de îngrijire recomandate persoanelor cu părul creț, dar și cele pe care ar fi indicat să le evite. Hairstylistul Adrian Trif ne-a spus nu doar ce produse îți vor pune în valoare cel mai bine părul creț, ci și cum să le folosești.
Când vine vorba de îngrijirea și stilizarea părului creț, două dintre cele mai frecvente greșeli sunt folosirea produselor nepotrivite (șampon agresiv, spumă, perie de păr deasă, etc.) și a tehnicilor greșite (șamponare excesivă, uscare excesivă cu foehnul, decolorare excesivă, aplicarea produselor de styling pe părul uscat, etc.).
Sfaturi pentru îngrijirea părului creț, pentru un aspect sănătos și lucios
Părul creț este un păr texturat, cu porozitate ridicată, care necesită o hidratare mai intensă. Părul cu porozitate ridicată are cuticula deschisă, este uscat și fragil și, implicit, predispus la rupere. Tocmai de aceea necesită hidratare suplimentară.
Recomandarea hairstylistului Adrian Trif, de la Endorphin Lab, este să folosim produse cât mai blânde pe părul creț. „Supra-procesarea chimică precum decoloratul sau schimbările drastice de culoare și coafatul la temperaturi înalte trebuie evitate pentru a proteja părul creț”, a declarat Adrian, pentru UNICA.ro.
O altă greșeală frecventă pe care unele dintre persoanele cu părul creț o fac este șamponarea excesivă ori folosirea șamponului nepotrivit. Fiind un păr uscat și fragil, părul creț are nevoie de uleiurile pe care scalpul nostru le produce în mod natural.
Adrian Trif: „Este recomandat să înlocuim spuma de păr cu cremă de bucle”
„Ca îngrijire a părului creț nu se recomandă o șamponare prea agresivă cu șampoane care să-l degreseze foarte tare. Putem să folosim șampoane de hidratare sau din game special atribuite părului creț. Același lucru este valabil și pentru mască. Aceasta trebuie aplicată doar pe lungimi, evitând rădăcina”, a mai declarat hairsylistul Adrian Trif, pentru UNICA.ro.
Când vine vorba de accesorii, se recomandă pieptănarea părului creț atunci când este ud, cu un pieptăn cu peri rari. Cât despre uscare, evită cea mai înaltă temperatură a foehnului și folosește difuzorul pentru bucle bine definite.
„Este recomandat să înlocuim spuma de păr cu cremă de bucle. Spuma are o cantitate foarte mare de alcool care poate, de multe ori, da un aspect uscat și degradat părului. Crema, în schimb, are în compoziție uleiuri ce oferă părului un aspect mai sănătos și mai lucios. Iar, ca un mic sfat, pentru un aspect mai sănătos al buclelor putem apela la spray-urile de luciu”, a mai explicat hairstylistul Adrian Trif, pentru UNICA.ro.