Cum să foloseşti corect produsele cosmetice

.

«Unde-s doi puterea creşte!». Ţi-e cunoscut proverbul? Noi îţi arătăm că vorba de duh e valabilă şi în cazul produselor cosmetice
Şampon plus balsam, gel de duş plus burete: iată perechile de succes pe care toate femeile le cunosc. Dar nu sunt singurele. Noi îţi mai prezentăm câteva. Pentru că, pentru a obţine rezultate bune, ai nevoie de o dublă acţiune.

Cremă + fond de ten

Pentru un make-up perfect este indicat ca, înaintea fondului de ten, să-ţi aplici pe faţă un pic de cremă hidratantă, care să intre în piele foarte rapid. Motivul? Netezeşte tenul, acoperă porii mari şi dă strălucire pielii. Astfel, fondul de ten va fi aplicat pe o bază, iar rezultatul final va fi mult mai natural.

Anticelulitic + folie plastic

Retenţia de lichide este una din cauzele apariţiei celulitei. Odată eliminată aceasta, este mult mai uşor să combaţi „coaja de portocală”. Aşadar, alege o cremă sau un gel anticelulitic pe bază de alge marine sau argilă, pentru a obţine rezultate vizibile. Pentru că au în compoziţie substanţe drenante – cum ar fi sodiul, iodul şi bromul -care aduc apa la suprafaţă. Efectul acestora va fi însă multiplicat dacă, după ce ai aplicat produsul cosmetic, îţi vei înfăşura zonele respective în folie de plastic. Astfel, pielea nu va mai respira şi, pentru a înlătura căldura care se creează, va da afară apa în exces.

Epilator + exfoliant

Epilatorul este foarte practic, atunci când vrei să scapi de părul nedorit de pe picioare. Însă are un mic defect: uneori, după epilat, firele încep să crească pe sub piele. Acest lucru se întâmplă pentru că micile pensete care smulg firele nu reuşeşc mereu să-l îndepărteze din rădăcină, ci le rup, eliminând numai partea de la suprafaţă. Astfel, firului îi va fi mult mai greu să străpungă pielea. Pentru a rezolva această problemă, după fiecare epilare elimină celulele moarte, din două în două zile, cu ajutorul unui exfoliant.

„Întăritor” + mascara

Există o nouă modalitate pentru a avea genele frumoase şi sănătoase: foloseşte, înainte de mascara, o bază fortifiantă. Sunt produse care conţin uleiuri speciale, silicon şi vitamine care dau mai multă putere genelor. Şi oferă un dublu avantaj. Creează o peliculă care protejează genele şi previne iritaţiile de pe marginea pleoapei. În plus, are mult de câştigat şi rezultatul final al machiajului. Pentru că, după ce ai aplicat peste bază mascara, genele vor părea mult mai lungi şi nu se vor mai lipi între ele.

Cremă de mâini + mânuşi

De cum se apropie sezonul rece, mâinile tale au nevoie de îngrijiri speciale. Aşa că, o dată pe săptămână, fă-ţi următorul tratament: dă-te cu un strat generos de cremă pe mâini, iar apoi pune-ţi o pereche de mănuşi de plastic (chirurgicale sau cele pe carele-ai salvat din kitul de vopsit părul). Lasă crema să-şi facă efectul timp de 15 minute. Căldura produsă de mănuşi va deschide porii şi va permite substanţelor hrănitoare din cremă (cum ar fi glicerina sau vitaminele) să penetreze mai bine pielea.

Anticearcăn + mască

Când stresul îţi „desenează” cearcăne sub ochi, o soluţie bună ar fi să foloseşti o cremă specială pe care să o masezi delicat, pornind dinspre nas către exterior. Dar se poate face chiar mai mult. Dacă, după ce ai aplicat crema, îţi pui pe ochi o mască rece (specială pentru combaterea acestei probleme), vei obţine un rezultat dublu. Şi asta pentru că frigul are un efect descongestionant asupra pleoapelor, în timp ce crema hidratează zona din jurul ochilor.

Foto: Shuttertsock

    
Vedete din Romania Vedete internationale